Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, a postat pe pagina sa de Facebook un scurt videoclip în care sunt montați cei 200 de stâlpi din structura noii clădiri a Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița.

În vara anului 2022 s-a semnat contractul pentru proiectarea și execuția unui corp de clădire nou cu patru etaje la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, cu pasarelă de trecere între clădirea existentă și cea nouă propusă. La parter va fi o parcare semiautomată cu 90 de locuri, la etajul întâi secția ORL, o structură de spitalizare de zi și un amfiteatru pentru cursuri, conferințe sau ședințe. La etajul doi vor fi compartimentul de Oftalmologie și secția de Cardiologie cu o sală de operații hibrid în care se va face cardiologie intervențională. La etajul trei vor fi patru noi săli de operații. La etajul 4 vor fi compartimentul de Gastroenterologie intervențională și Neurologia. Vor funcționa circa 210 paturi, iar fiecare salon va avea grup sanitar propriu. Pentru prima fază a proiectului (lucrări de relocare și demolare clădiri tehnice și administrative – centrală termică, stație producție oxigen medical, posturi de transformare, rezervă strategică de apă și stație de pompare, depozit temporar deșeuri medicale etc.), finanțarea de 5 milioane de euro a fost asigurată integral de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud.

De curând, Radu Moldovan a precizat că în ciuda faptului că țara noastră a fost fost împrumutată fără simțul răspunderii, nu avem timp să dăm vina pe alții, ci să luăm măsuri.


„Reducerea cheltuielilor publice, combaterea evaziunii și eliminarea unor privilegii fiscale pentru multinaționale nu înseamnă austeritate pentru România, ci garanția că vrem ca statul să fie pe drumul creșterii economice.
Am spus-o de nenumărate ori, multinaționalele care fac profit în țara noastră, prin munca românilor, trebuie să fie impozitați aici
Afacerile românilor nu trebuie să suporte greutatea neimpozitării afacerilor din afară, dar care prosperă în țara noastră.
Vreau să știți că în aceste zile, colegii mei din PSD duc o adevărată bătălie la Bruxelles. Acolo avem negocieri grele și complexe pentru reducerea deficitului bugetar, fără să ni se impună să creștem taxe care să-i afecteze pe cei vulnerabili.
Este deja cunoscut faptul că în guvernările PSD nu s-au tăiat salarii, nu au scăzut pensiile, ba din contră, am ținut mereu cu românii.
Acum ne propunem să modelăm sistemul de pensii, sistemul fiscal și pe cel salarial după principii #pentruOameni.
Este important să înțelegeți că aceste măsuri sunt luate pentru a proteja românii și pentru a corecta nedreptățile care s-au tot perpetuat. Vrem să asigurăm un sistem de pensii echitabil, care să ofere o viață decentă pentru toți pensionarii noștri. Și, desigur, vrem să avem un sistem salarial care să reflecte munca și efortul fiecărui român, astfel încât să se asigure o viață mai bună.
Salut angajarea răspunderii Guvernului și consider că este un pas înainte pentru a proteja românii.
Avem o misiune grea în fața dumneavoastră, dar avem și o singură variantă, să facem România bine.”, a scris Radu Moldovan pe pagina sa de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.