Un tânăr din Sângeorz Băi s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au prins vineri conducând fără permis, în Bistrița, prin cartierul Unirea. Sângeorzeanul a fost oprit din cauza vitezei excesive cu care rula pe șosea, de circa 124 km/h.
Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care nu a respectat regimul legal de viteză prin Unirea.
La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Sângeorz Băi. Acesta a prezentat polițiștilor o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere care era expirată în urma încetării stării de alertă conform prevederilor Legii 55/2020.
Având în vedere cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a șoferului conform prevederilor OUG 195/2002 pentru încălcarea regimului legal de viteză.
Totodată, a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.