Un tânăr din Sângeorz Băi s-a ales cu dosar penal, după ce polițiștii l-au prins vineri conducând fără permis, în Bistrița, prin cartierul Unirea. Sângeorzeanul a fost oprit din cauza vitezei excesive cu care rula pe șosea, de circa 124 km/h.

Polițiștii Biroului Rutier au oprit pentru control un autoturism care nu a respectat regimul legal de viteză prin Unirea.

La volan a fost identificat un tânăr de 24 de ani din Sângeorz Băi. Acesta a prezentat polițiștilor o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere care era expirată în urma încetării stării de alertă conform prevederilor Legii 55/2020.

Având în vedere cele constatate, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale a șoferului conform prevederilor OUG 195/2002 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Totodată, a fost întocmit un dosar penal cu privire la infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând documentarea faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.