Un bărbat din Petru Rareș a fost identificat, miercuri, de polițiști ca fiind autorul unor furturi care au avut loc la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie din 2019, din halele unei firme din comună. Prejudiciul s-a cifrat la 9.000 lei, fiind recuperat doar o parte. Bărbatul este acum anchetat pentru furt calificat.

În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal de furt calificat, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au identificat un bărbat de 41 de ani din comuna Petru Rareș, bănuit de comiterea faptei.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada 26 iunie-3 iulie 2019, acesta ar fi pătruns în două hale care aparțin unei societăți comerciale cu sediul în localitatea Reteag și ar fi sustras mai multe aparate și unelte electrice,  printre care un redresor, un aparat de spălat cu presiune, un aparat de sudură, o drujbă și o trusă de scule„, a precizat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Prejudiciul creat se ridică la suma de 9.000 de lei, dar o parte din bunurile sustrase, în proporție de aproximativ 60%, au fost recuperate de polițiști și restituite păgubitului.

Polițiștii continuă cercetările în acest caz în cadrul dosarului penal constituit pentru infracțiunea de furt calificat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.