Un tânăr din Bistrița, care avea un comportament suspect, le-a dat de gândit unui polițist de la Ordine publică și unui jandarm, astfel că a fost oprit pentru verificări. Asupra lui a fost găsit un telefon mobil furat de la un tânăr din Cepari, care își lăsase telefonul într-o autoutilitară parcată în apropierea unui magazin. Telefon a fost restituit proprietarului, iar bistrițeanul s-a ales cu dosar penal pentru furt.
O echipă mixtă formată dintr-un polițist de la Biroul de Ordine Publică și un jandarm din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud l-au oprit, marți, pentru verificări pe un tânăr al cărui comportament era suspect.
„Echipajul acționa pentru asigurarea unui climat de siguranță publică pe raza municipiului Bistrița.
La controlul corporal, asupra celui în cauză, un bărbat de 26 de ani, din Bistrița, a fost descoperit un telefon mobil în valoare de 4.000 de lei, care nu-i aparținea„, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.
Bistrițeanul a fost condus la sediul Poliției, iar cazul a fost preluat de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale care, în urma primelor verificări efectuate, au constatat faptul că tânărul în cauză, în timp ce se afla pe o stradă din Bistrița ar fi sustras telefonul dintr-o autoutilitară care era parcată în apropierea unui magazin.
Telefonul a fost restituit proprietarului, un tânăr de 23 de ani din Cepari, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt, în cadrul căruia efectuează în continuare cercetări.