Angajații Sistemelor de Gospodărire a Apelor continuă intervențiile pentru întreținerea cursurilor de apă și a lucrărilor hidrotehnice, informează Apele Române Someș-Tisa.

În Programul de gospodărire a apelor sunt cuprinse lucrări precum: întreținerea covorului vegetal, îndepărtarea vegetației dezvoltate în exces și a arborilor căzuți. Astfel, reușim să menținem în condiții bune de exploatare lucrările hidrotehnice și să asigurăm secțiunile de scurgere a apei.

„”În teritoriu, instituția noastră este organizată la nivelul a cinci Sisteme de Gospodărire a Apelor, în județele Cluj, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Satu Mare și Sălaj.

Vă prezentăm astăzi aspecte din activitatea angajaților Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud.

În perioada septembrie – octombrie 2023, în județul Bistrița-Năsăud au fost executate lucrări de întreținere pe tronsoane ale râurilor Bistrița, Someșul Mare, Lechința, Meleș, Șieu, Sălăuța, Dipșa, Canciu, pe văile Borcutului și Măgherușului și la acumularea Colibița.

De asemenea, a fost finalizată consolidarea vegetativă a Sălăuței, în localitatea Coșbuc. Este vorba despre o lucrare prietenoasă cu mediul, realizată din materiale locale: pari din lemn pe care s-au fixat împletituri din nuiele, pământ și anrocamente de piatră brută.

Consolidarea vegetativă a fost executată pentru limitarea eroziunilor malurilor și asigurarea stabilității acestora la acțiunea distructivă a apei”, precizează reprezentanții Apelor Române Someș-Tisa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.