Ministerul Sănătății a declarat, începând de marți, epidemie de rujeolă, după ce numărul de cazuri înregistrate la nivel național a crescut foarte mult.

„Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă”, anunță Ministerul Sănătății într-un comunicat.

În acest moment, la nivel național se înregistrează aproape 2.000 de cazuri, în 29 de județe.

În raportarea valabilă la 1 decembrie, Centrul Național de Supraveghere ș Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) precizează că numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate de la 1 ianuarie 2023 până la data de 30 noiembrie 2023 este 1.855, dintre care în ultima săptămână a lunii noiembrie s-au înregistrat 192 de cazuri.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în: 

  • Mureș – 628 (circa o treime din numărul total)
  • Brașov – 339
  • București – 213
  • Cluj – 194
  • Giurgiu – 147

De asemenea, Ministerul Sănătății mai anunță că va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare.

Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații.

Acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani.

Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.