Pe 30 octombrie 2019s-au împlinit fix patru ani de la incendiul produs într-o noapte de vineri în clubul ”Colectiv” din București, urmat de moartea a 64 de persoane, fără ca adevăratul autor sau cei care au instigat la comiterea actului criminal să fie trimiși în judecată sau cel puțin anchetați. Dosarul a fost instrumentat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la început s-a axat pe o țintă falsă, anchetând și trimițând în judecată niște ”Acari Păun”, care în mod evident nu au pus ei focul în care și-au pierdut viața atâtea suflete și cu siguranță nu au dorit să se întâmple o asemenea tragedie. Recent, un filmuleț apărut parcă din neant, în plină campanie electorală, încercă să amorseze emoția publică spre o țintă care nu este clară, dar în această săptămână sau cel mai târziu în cea viitoare, înaintea votului din 10 noiembrie, ea va deveni vizibilă.

Tragedia îngrozitoare care s-a petrecut în acea zi de vineri, 30 octombrie 2015, a șocat la propriu o țară întreagă stârnind o emoție publică uriașă. Peste tot în țară, în orașele reședință de județ, inclusiv la Cluj și Bistrița, oameni revoltați de cele întâmplate au ieșit în stradă exprimându-și indignarea dar și compasiunea pentru cei decedați în tragedia produsă și pentru familiile îndurerate ale acestora.

Din primele minute după producerea catastrofei de la clubul Colectiv, pe toate canalele media, în special la televiziunile de știri, a început una din cele mai ample operațiuni de manipulare și dezinformare a opiniei publice, comparabilă cu cea derulată în timpul loviturii de stat din Decembrie 1989. Paradoxal, accentul a fost centrat pe o presupusă vină a autorităților locale cu privire la autorizațiile de funcționare – a primăriei, a celor de la ISU, a firmei care s-a ocupa de efectele pirotehnice, identificați drept autori ai dezastrului.

Imediat a fost lansată la o comandă venită de undeva, în baza unui plan atent elaborat, celebra lozincă ”corupția ucide”, iar tragedia a fost folosită în scop politic, ca și cum ea s-a produs tocmai pentru acest lucru. Declarația nefericită a președintelui Klaus Iohannis (îl va urmări cu siguranță peste timp), făcută într-un moment de exaltare și sinceritate probabil, că ”a fost nevoie să moară oameni” pentru ca Guvernul Ponta să plece pentru a veni ”guvernul meu”, este edificatoare în acest sens.

Ipoteze eliminate din start

În mod normal, anchetatorii însărcinați cu cercetarea tragediei nu trebuiau să elimine din start una din posibilele ipoteze de lucru ale cazului, cui a folosit tragedia produsă la Colectiv, sau altfel spus, la ce a folosit sau la ce a ajutat acest carnagiu. Astfel de întrebări sunt puse obligatoriu în asemenea gen de anchete și au drept scop identificarea unei eventuale legături între comiterea unei infracțiuni cu beneficiarul sau cu beneficiarii acesteia. În limbajul polițiștilor acest lucru s-ar numi stabilirea mobilului crimei.

Indiferent ce vor spune unii și alții, ipoteza că incendiul de la Colectiv a fost pus intenționat pentru a crea o emoție publică puternică și a forța căderea Guvernului Ponta, nu ar fi trebuit exclusă din ancheta procurorilor.

După trecerea emoției și a șocului inițial produse de catastrofa de la Colectiv, inevitabil opinia publică a căutat răspunsuri legate de cele întâmplate, dar mai ales de vinovații și de responsabilii tragediei. Moartea celor 64 de oameni trebuia justificată cumva, astfel că au fost arestați preventiv cei trei proprietari ai clubului Colectiv. Asemănător, ca și în cazul Caracal, ancheta procurorilor lui Augustin Lazăr s-a dovedit un fiasco total, fiindcă opinia publică a simțit că este mințită, dezinformată și manipulată.

Firesc, gura lumii fiind slobodă, ca în orice situații de acest gen au apărut fel de fel de teorii ale conspirației despre cele întâmplate la Colectiv. Unele din acestea, evident că frizează ridicolul, fără nici un suport în realitate, altele te șochează și speri să nu se adevărească.

Prima teorie, lansată pe fondul tăcerii suspecte a procurorilor, a pornit de la un jurnalist care arăta că incendiul a fost planificat de oamenii lui Gabriel Oprea ca să acopere moartea motociclistului care deschidea deplasarea acestuia.O alta sugera că incendiul a fost premeditat, iar amicii proprietarilor au fost avertizați să plece din club înainte de izbucnirea incendiului sau că incendiul a fost o pedeapsă de la Dumnezeu pentru cei care sărbătoreau Halloween-ul. Sau mai mult, că incendiul a fost un sacrificiu satanic. Alți adepți ai conspiraționismului arătau că incendiul de la Colectiv a fost modul prin care Dumnezeu i-a pedepsit pe cei care ar fi ascultat o muzică ”macabră” și participau la o ”sărbătoare drăcească”. Din cauza unor bâlbâieli privind identificarea victimelor au fost și voci care afirmau că autoritățile ar fi ascuns numărul real al victimelor.

Două înregistrări video, două fațete ale tragediei. Una indică o deflagrație

Apariția filmulețului, păstrat nu se știe unde și de cine timp de patru ani, nu se referă de fapt la izbucnirea incendiului, ci la modul aparent haotic în care au acționat cei de la ISU în primele minute de la sosirea la locul tragediei. Poate unii își mai amintesc imaginile vizionate de la intervenția salvatorilor francezi de la un club din Paris, ținta unui atentat terorist, care în primele minute au acționat aparent haotic, punând morții sau răniți pe orice obiect avut la dispoziție, inclusiv pe jos. Și atenție, ce s-a întâmplat la Colectiv, numărul morților, răniților, condițiile în care s-a produs acest lucru, era incomparabil mai grav ca în orice act terorist cu victime multiple. S-a spus că filmul a fost făcut de un pompier și ținut secret timp de patru ani. Este o insultă la adresa inteligenței a milioane de români, ideea indusă public că un pompier venit la intervenție, în loc să pună mâna și să salveze oameni s-a apucat să-și filmeze colegiiîn acele momente cumplite și apoi să țină filmul ascuns timp de 4 ani de zile și acuma dintr-o data să-l scoată pe piață.

Este de 10 ori mai plauzibilă ipoteza că filmarea a fost făcută tocmai de cei care au declanșat incendiul, un serviciu de informații și care au considerat oportun s-o facă publică de-abia acum,având o țintă deocamdată neclară. Să fie chiar atât de important Raed Arafat, ca scopul apariției filmului să fie debarcarea acestuia? Greu de crezut!

Evident că apariția filmulețului care aparent încriminează pe salvatorii de la ISU are și un alt scop, să acopere imaginile dezvăluite de un alt filmuleț, cel care demonstrează că tinerii arși de vii la Colectiv, au fost victimele unui incendiu generat de o combustie specifică unei explozii, a unei încărcături de putere mare. Pe filmarea respectivă se văd limbi de flăcări extrem de violente care au erupt din club, carbonizându-i practic pe cei care încercau să iasă și să-și salveze viața. Expertiza acestor imagini, conform unor specialiști de la INEC (Institutul Național de Expertize Criminalistice), a flăcărilor violente izbucnite, demonstrează producerea unei deflagrații (explozii) având la bază substanțe necunoscute. Procurorii de la Parchetul General au concluzionat că focul a fost produs de niște bureți și polistiren expandat.

Filmarea în cauză a fost făcută publică de cei de la ”Luju” șisurprinde momentul exploziei, efectele acesteia, suflul declanșat, care i-a mistuit practic pe cei care încercau să iasă din club printr-un container instalat pe post de ușă, prin care se făcea intrarea/ieșirea din club. Imaginile respective se află la dosar, dar pe procurori nu i-a interesat și nu-i interesează acest lucru.

Stabilirea cauzei reale a incendiului are o importanță capitală legată de suspiciunea existentă în rândul opiniei publice, de acțiune a unei mâini criminale, care a vizat ca prin această tragedie să cadă un guvern. Totul a culminat ulterior cu declarația președintelui Klaus Iohannis generată de o sinceritate absolută sau de o prostie nemăsurată:”Târziu, foarte târziu, Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă”.

Concluzia celor de la INEC, instituție aflată în subordinea Ministerului Justiției, a fost una fără echivoc: în clubul Colectiv a avut loc o explozie generată de substanțe necunoscute. Inclusiv medicii care au tratat răniții au ajuns la concluzia că rănile acestora se întâlnesc doar la cei din zonele de conflict armat, unde se folosește napalm, substanță interzisă prin tratate internaționale. Dar pentru procurori nu a contat acest lucru, ei au ținut-o langa că în Colectiv a fost un simplu foc de bureți și polistiren expandat.

Filmarea mai arată un lucru, aparent inexplicabil: în primele zeci de secunde se observă aprinderea buretelui fonoabsorbant pe tavan, dar care nu a generat nici o reacție violentă, la care tinerii se uitau consternați, dar nu panicați, neștiind ce să facă, să iasă sau să se ferească de picăturile care cădeau din tavan. Apoi s-a petrecut un lucru șocant, s-a produs o deflagrație care a generat flăcări uriașe, neidentificate ca sursă, care au generat o undă de șoc puternică, un curent violent de aer, flăcările ieșind pe ușa de acces cu forța gazelor unui turboreactor.

Este evident faptul că, la patru ani de la producerea catastrofei de la Colectiv, rechizitoriul întocmit de procurori este o mizerie, menit să acopere adevărații vinovați. Focul nu a izbucnit din cauza faptului că pompierii nu au dat autorizație de funcționare clubului, ci din cauză că el a fost provocat intenționat.

Scandal în plină campanie electorală. Se vrea interzicerea PSD?

Este trist faptul că discuțiile din spațiul public au fost deturnate, iar acuzele sunt îndreptate spre unele greșeli inerente ale salvatorilor, explicabile în asemenea situații, de gen lipsa tărgilor, aparența ignorării unor răniți. Evident este șocant să vezi oameni cu hainele arse, cu pielea desprinsă de corp, cadavre întinse pe asfalt, cu tineri răniți care se târăsc și din care iese fum.

Filmulețul în cauză de asta a fost făcut public, să creeze o emoție publică puternică în plină campanie electorală, iar atenția oamenilor să fie canalizată în sensul dorit de autori. Cu toate aparențele, ținta operațiunii cu siguranță nu este Arafat, bătaia este mai lungă și probabil este legată de intenția lui Iohannis de a interzic PSD. Se dorește canalizarea întregii uri acumulate în rândul opiniei publice în cazul Colectiv,asupra acestui partid.

Sunt amestecate în tragedie servicii externe de informații?

Din fericire încă se mai poate vorbi liber în țara asta, iar serviciile, sau mai bine spus oamenii din servicii,văd cu îngrijorare ce se întâmplă și spre ce ne îndreptăm.

Informații deja vehiculate în spațiul public provenite de la acești oameni din structurile de contrainformații interne devoalează scenariul cu tot ce s-a întâmplat la Colectiv și că acesta ar fi fost elaborat de BND (Bundesnachrichtendienst) – Serviciul de Informații Externe din Germania, iar de punerea în practică s-ar fi ocupat cei de la AIVD, AlgemeneInlichtingen- en Veiligheidsdienst – Serviciul de informații Externe din Olanda, care are la conducere pe generalul Rob Bertholee.

Sigur, pare greu de crezut, dar având în vedere comportarea președintelui României, a sprijinului pe față venind din Germania, declarațiile privind distrugerea celui mai mare partid de stânga din România, lucrurile parcă se citesc în altă cheie.

Între timp, procurorii, inclusiv cei militari, fac ce li se ordonă. Ca urmare a apariției filmulețului cu intervenția salvatorilor ISU la Colectiv a fost deschis un dosar penal privind posibile nereguli privind intervenția pompierilor și a faptului că un pompier sub șocul celor văzute, într-o descărcare nervoasă, ar fi înjurat.

A fost de asemenea începută urmărirea penală și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri referitor la un militar din cadru IGSU, care areținut și ascuns pentru o lungă perioadă de timp mijloace de probă constând în înregistrări audio-video ori fotografii care surprindeau, momentele ulterioare incendiului din clubul Colectiv.La această mascaradă oribilă, procurorii militari efectuează acte de urmărire penală în raport cu infracțiunile menționate în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor de fapt, în cauză fiind delegați polițiști de la DGPMB, Serviciul Omoruri.

Pe aceeași linie, asemănătoare undeva inchiziției spaniole, păstrând evident proporțiile, ministrul de Interne propus în Guvernul Orban, Marcel Vela, a anunțat ca prioritate în poziția de viitor șef al acestui minister că este nevoie la nivelul MAI de o comisie de anchetă care să identifice, nu cine a declanșat catastrofa, ci modul în care au acționat acei de la pompieri.

Miercuri, 30 octombrie 2019, președintele Klaus Iohannis, cu o discreție de înțeles, a depus o coroană de la flori la fostul club Colectiv.


Doru Costin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.