Într-un local de pe raza orașului Năsăud, la data de 4 martie, s-a produs o altercație între doua persoane.
Se pare ca cei doi aveau niște neînțelegeri mai vechi, iar acum au răbufnit. Ambii sunt din Năsăud, unul are vârsta de 42 de ani, iar celălalt 19 ani. Acesta din urmă a fost rănit, prezentând o plagă în zona coapsei piciorului stâng.

„Victima a fost transportată la Spitalul orăşenesc Năsăud pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Faţă de agresor procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de tentativă de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând a fi propusă arestarea preventivă a acestuia”, potrivit IPJ BN.

Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi cei ai Poliţiei oraşului Năsăud, sub coordonarea procurorului criminalist, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a suspectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.