Angajații din Ministerul de Interne sunt „mari consumatori de sporuri”, lucrează noaptea, sâmbătă, duminică, iar noua variantă a proiectului Legii salarizării pune plafon la sporuri, ceea ce va însemna că angajații din Ministerul de Interne „închid și pleacă acasă” sau vor protesta, a declarat marți, în Parlament, președintele Sindicatelor din Poliție, Dumitru Coarnă, conform Agerpres.
„Practic, repet, sporurile, noi suntem mari consumatori de sporuri, noi lucrăm noaptea, sâmbătă, duminică, în condiții grele, nouă ne-au pus plafon, nu ne comparăm cu celelalte sisteme. Noi și Sănătatea ne cam asemănăm la această muncă, pe timpul nopții, sâmbătă, duminică sunt unități care nu se închid, ele funcționează în mod continuu, iar atunci, sigur, plafonând și mergând pe aceeași logică, o să închidem și spitale și secții de poliție, de jandarmerie…”, a spus Coarnă.
Acesta a subliniat că această situație ar putea fi determinată de articolul 25, privind limitarea sporurilor, precum și de articolul 37 privind aplicarea legii, în condițiile în care în Senat au fost votate pe ordonator principal de credit, iar în Camera Deputaților pe fiecare ordonator de credit. „E vorba de articolul 25 și articolul 37, care în Senat au fost votate pe ordonator principal de credit, iar acum au revenit pe fiecare ordonator de credit, ceea ce înseamnă că Ministerul de Interne ‘închide și plecăm acasă’. Avem peste 300 de ordonatori de credite, iar pe articolul 37 au eliminat acele disfuncții salariale pe care noi le-am solicitat privind sporul de fidelitate. Mai mult de atât, ei nu stabilesc sistem de referință, cum e corect, decembrie 2022, ci decembrie 2017”, a subliniat Coarnă.
Potrivit acestuia, Ministerul de Interne și al Apărării au circa 800-900 de ordonatori de credite și vor fi unii care nu vor putea acorda acele sporuri. „Au revenit la articolul 25 și merg în logica ordonatorilor de credite din sistem, iar noi, MAI, MAPN, avem foarte mulți ordonatori de credite, aproape de ordinul 800-900 de ordonatori de credite. În momentul în care faci lucrul ăsta, sigur că valoarea financiară scade. Mai mult, vor fi ordonatori de credit care nu vor putea acorda acele sporuri, pentru că sunt plafonate la 30%, strict. În teorie arată bine, dar în practică, atunci când merg în aplicare, nu vor putea fi aplicate, vor fi plafonate și nu vor beneficia de niciun fel de majorare de salariu (…)”, a adăugat liderul sindical, precizând că vor fi afectați negativ de această decizie circa 30-50% dintre angajații din ordinea publică.
Întrebat dacă sindicaliștii vor protesta din nou, Coarnă a spus că „da, categoric da”. „Da, categoric da, ori închidem, ori protestăm. Nu se poate lucra în logica asta. Domnul Solomon (Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru Muncă din Camera deputaților — n. r.) m-a trimis la Ministerul de Finanțe, iar acolo mi-au explicat cum o să scoată aviația și marina. Nu rezolvă problema! Ordonatorul principal trebuie să rămână, clar! Sigur că acolo trebuie să fie excepție de plafon. Vânători de munte, aviație și marină trebuie să îi scoți de acolo, că sunt indemnizații de parașutare, de scafandri, care merg și execută misiuni, militari, aviatori, pentru că sunt zone speciale. Nu oricine poate să execute aceste misiuni și sigur că trebuie și plătit ca atare. În această logică, oamenii aceia nu vor fi plătiți și vom închide și vom pleca. O să coboare doamna Olguța Vasilescu (ministrul Muncii, n.r), împreună cu domnul Solomon, o să coboare amândoi cu parașuta la situații de urgență”, a mai spus Coarnă.
Acesta a mai precizat că la articolul 37 exista o disfuncție salarială, în privința căreia se ajunsese la un acord în Senat, însă și aceea a fost scoasă. „Elementul cheie o să meargă la o majorare raportată la un sistem de referință decembrie 2017, ceea ce înseamnă ilegalitate totală, pentru că legea este neconstituțională și nu acționează retroactiv, așa cum vor ei să facă. Deci, ei trebuie să facă procent pentru decembrie 2022. Așa cum era la Sănătate, așa și la noi, trebuie să dea un procent, 60-65%, să îmi dea o medie ponderată de 28-29, pe fiecare indicator în plată. Dar ei merg tot pe sistemul de referință decembrie 2017, ceea ce înseamnă retroactivitate și disfuncții salariale, practic este o mare păcăleală. Dacă nu schimbă legea, legea este neconstituțională în această formă juridică, cu articolele 25, 37, în opinia mea”, a mai afirmat liderul sindical.
NU CEI CU BOTA, PUSCA , ORI SERINGA IN MANA SUNT IMBUIBATII SISTEMULUI !
Am senzatia ca si la noi ar trebui lasata situatia sa degenereze ca in Siria, Irak, Afganistan sau Pakistan… unde toata lumea impusca pe toata lumea, unde toata lumea fura in disperare de la toata lumea, unde toata lumea fuge din tzara peste tot si unde nu-si mai gasesc locul nici macar „politrucii aflati la butoane ” , ca sa-si dea seama ca exista sisteme nationale in care NU SE POATE INCHIDE USA la o anumita ora din zi sau noapte , ca nu oricine poate muncii in aceste locuri si ca munca in care exista o sumedenie de privatiuni… trebuie platita ca atare si ca n-are ce cauta o salarizare … ” la gramada ” !
Asa se intampla cand tzara este condusa de niste ” civilii „… politruci, care n-au nici o legatura cu sanatatea, cu armata ori munca de politie a statului , cu alte cuvinte ne mai miram de ce teroarea, nesiguranta zilei , ordinea si securitatea nationala al tuturor statelor este in pericol … si actualmente in aceasta lume, se intampla ceea ce se intampla !
Este adevarat ca acestea sunt sectoare neproductive si neproducatoare de plusvaloare, dar ii intreb pe toti acesti „politruci civili ” , daca fara ele, si-ar putea desfasura in ordine si securitate activitatile de ” la butoane ” … , daca si-ar putea atribui ” salariile nesimtite” pe care le au … ori ar putea sta „confortabili in fotolii ” … fara aceste institutii , ca nu lor le dau oamenii cu bota sau paru-n cap si nu PE EI II IMPUSCA cineva … si nu familiile lor sunt in pericol iminent si permanent ?!