József Birtalan a fost eliberat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici (ANFP), printr-o decizie a premierului Dacian Cioloş.
Conform deciziei, Cristian Vasile Bitea, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, exercită atribuţiile preşedintelui ANFP până la numirea preşedintelui instituţiei, conform legii.
Citește și: Ele sunt femeile care fac SEX mai DES: Studiu pe 210.000 femei
Decizia premierului Cioloş a fost luată având în vedere o propunere a vicepremierului Vasile Dâncu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, fiind publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Tot miercuri a fost publicată în Monitorul Oficial şi decizia premierului Dacian Cioloş privind eliberarea lui Adrian Sanda din funcţia de secretar de stat al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989, scrie agerpres.ro.
Potrivit deciziei, subsecretarul de stat Octav Bjoza exercită atribuţiile secretarului de stat al Secretariatului până la numirea conducătorului instituţiei, în condiţiile legii.