Autoritățile din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud s-au pus pe fapte sociale. Luni dimineață, la ora 11, nouă polițiști bistrițeni din cadrul Biroului Rutier, în frunte cu șeful de la Bistrița, Claudiu Prodan, au intrat în Centrul de Transfuzii Sanguine de pe strada Nicolae Bălcescu, potrivit bistriteanul.ro. Au așteptat cuminți la coadă ca orice alt donator, au parcurs toate etapele, de la formulare și până la sala de donare. Motivați de nenorocirile pe care le văd zilnic pe șosele, dar și pentru a contribui cât de puțin la însănătoșirea unor oameni, polițiștii au luat loc pe scaunul pentru donatori.

Rând pe rând, fiecare a donat sânge și toți au promis că vor reveni, mai ales că e nevoie mare de sânge, atât în Bistrița-Năsăud, cât și în județele vecine care apelează des la centrul din Bistrița.

Oamenii care lucrează în cadrul Centrului de Transfuzii Sanguine Bistrița au povestit că pe acolo trec zilnic oameni de toate tipurile și nu e prima dată când autoritățile se mobilizează și organizează un grup de donatori. Jandarmii, salvatorii de la ISU și mulți alții trec des pe la sala de donare.

Sunt și donatori fideli care trec pe la centru la intervale regulate, iar pentru donatorii noi este important să știe că după donare primesc o adeverință prin care li se acordă o zi liberă de la muncă – ziua donării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.