Producătorul german de cabluri pentru industria auto Leoni, a fost victima unei fraude de proporții, a anunțat săptămâna trecută compania. Folosind acte de identificare și documente false pentru a deturna importante sume de bani către conturi din străinătate, autorii fraudei, neidentificați până în prezent, au prejudiciat producătorul german cu aproximativ 40 de milioane de euro. Frauda se pare că a fost descoperită în data de 12 august.

 

„Impactul prejudiciului asupra profitului estimat la nivelul anului 2016 nu poate fi evaluat în prezent”, spun reprezentanții companiei Leoni. Ei precizează însă că lichiditățile companiei nu au fost afectate în mod semnificativ, iar indicatorii de performanță evoluează în linie cu estimările inițiale. Leoni mai spune că infrastructura IT și securitatea datelor stocate de companie nu au fost afectate.

Fondată în 1917, Leoni este lider global în furnizarea de sisteme de cablare și tehnologie de cablu, cu peste 75.000 de angajați în 32 de țări. Printre clienții Leoni se află Volkswagen, Siemens și Deutsche Telekom. În România, compania deține trei fabrici. în Bistrița, Arad și Pitești, unde lucrează peste 10.000 de angajați.

În urma anunțului prejudiciului, acțiunile la bursă ale Leoni s-au depreciat cu 7,7%, până la 32,84 euro/unitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.