Secția de Pompieri Năsăud a fost alertată cu privire la izbucnirea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Liviu Rebreanu. Patru echipaje ale pompierilor militari, cu trei autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD, au fost direcționate de urgență spre locul solicitării.

„Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului și cuprinsese o porțiune din acoperișul unei biserici (casa de rugăciuni) aflată la mai puțin de 5 m față de imobilul de la care izbucnise incendiul. Acesta a fost lichidat în limitele găsite în mai puțin de două ore, fiind salvate două din cele trei camere ale casei și biserica respectivă”, se arată într-un comunicat.

În urma incendiului au ars: acoperișul casei pe o suprafață de cca. 80 mp, bunurile dintr-o încăpere și 3 mp din zona acoperișului bisericii. Două femei au suferit atacuri de panică și au primit îngrijiri medicale la locul solicitării, iar una dintre acestea, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost transportată de echipajul SMURD la CPU Năsăud.

Evenimentul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit electric la instalația electrică a locuinței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.