Copiii grupei maghiare „INIMIOARELE”, alături de educatoare Lăcătuș Ildikó și Pasztor Tünde, de la Grădinița cu Program Prelungit Numărul 6 Bistrița, au făcut un popas la Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, secția „Împrumut pentru copii”, unde au fost întâmpinați de către bibliotecare Rodica Linul, respectiv Rodica Bădăluță, care au prezentat Biblioteca, precizând rolulși importanța acesteia în procesul educațional, stimulând interesul copiilor pentru lectură.
„Am ascultat, cu drag, povestea „Alice și prietenii ei, animalele”, am cântat, am recitat poezii și „am citit” cartea preferată, călătorind, prin intermediul imaginilor, în minunata lume a lecturilor.
Coordonat pe acest drum, micul preșcolar se obișnuiește cu gândul că, oriunde, oricând și oricum, cartea rămâne cel mai bun profesor al omului. La rândul ei, Biblioteca trezește în sufletele prichindeilor curiozitatea și plăcerea de a parcurge paginile cărților, multiple, variate și pline de învățături. Copiii vor deveni mai responsabili, mai atenți, mai pregătiți pentru viitor.
Suntem convinse că relația acestui parteneriat se va transforma într-o prietenie durabilă, elegantă și necesară. Mai mult, din punctul nostru de vedere, lumea cărților este însăși lumea copiilor care, cândva, vor deveni adulți, asemenea nouă”, informează Biblioteca Județeană „George Coșbuc”.
Foto: Camil Hosu