Ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată vineri de instanţa supremă nefiind definitivă, informează Mediafax.
Instanţa a dispus ca lui Liviu Dragnea să îi fie suspendată executarea pedepsei pentru un termen de încercare de trei ani.
Prin aceeaşi decizie, alţi peste 20 de inculpaţi au fost achitaţi.
Instanţa le-a condamnat pe Adriana Vespe şi Daniela Vlăduţ la doi ani de închisoare cu suspendare.
Decizia de vineri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă, putând fi contestată la Completul de cinci judecători al instanţei supreme.
Sentinţa în dosarul în care ministrul Liviu Dragnea şi alte peste 70 de persoane sunt acuzaţi pentru fraude la referendumul din 2012 a fost pronunţată după un an şi jumătate de la începerea judecării cauzei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încheiat în 22 aprilie discuţiile în dosar.