Lupta sistematică, patologică, cu instituţii funcţionale, incomode pentru guvern reprezinta un derapaj sistematic si deosebit de grav la adresa democratiei şi statului de drept. Instituţia Monitorului Oficial a fost şi supusa atacurilor abusive ale guvernului Ponta, odată cu adoptarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 36 din 27.06.2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, prin care s-a decis abuziv trecerea Monitorului Oficial de la Camera Deputaţilor în subordinea Guvernului. Pe lângă pretextele jenante cu care guvernul şi-a motivat gestul, cum ar fi vacanţa parlamentară perioadă în care Monitorul Oficial ar fi rămas abandonat sau publicarea gratuită pe internet a ediţiei Monitorului doar în cazul în care acesta ar fi fost sub autoritatea Guvernului, caracterul de urgenţă este fals motivat de Guvernul Ponta.
Monitorul Oficial a funcţionat cel puţin din 1990 încoace în subordinea Parlamentului fără disfuncţionalităţi majore reclamate şi fără apariţia vreunei schimbări semnificative de dată recentă care să conducă la disfuncţionalităţi majore iminente. Desigur, în pragul febril al modificării urgentate, Guvernul Ponta nu a luat în calcul dispoziţiile Art. 115 alineatul 6 din Constituţie, conform căruia „Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, […]”, deşi Monitorul Oficial, publicaţia oficială a statului în care trebuie să apară legile pentru a intra în vigoare, este o instituţie fundamentală. Ordonanţa de Urgenţă nr. 36 din 27.06.2012 constituie un real abuz deoarece publicarea în Monitorul Oficial constituie parte integrantă din procesul legislativ, rezervat Parlamentului. Astfel, trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, care, conform articolului 102 din Constituţie are rol executiv, încalcă principiul separaţiei puterilor legislativă şi executivă în stat, prevăzut în Constituţie la Art. 1 alineatul 4. De asemenea, Art. 115 alineatul 4 din Constituţie: „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.” Or motivarea situaţiei extarordinare şi a urgenţei nu se justifică în acest caz.
Trecerea Monitorului Oficial de la Camera Deputaţilor în subordinea Guvernului are ca scop manipularea momentului publicării în Monitorul Oficial a legilor, deciziilor, ordonanţelor, hotărârilor ce se dovedesc a fi incomode pentru membrii unui guvern. Trecerea Monitorului Oficial de la Camera Deputaţilor în subordinea Guvernului (SGG) este deci o afacere pur politică, un exemplu grăitor în acest sens constituindu-l actele publicate după această dată în Monitor, urgentarea sau întârzierea unor decizii făcându-se în funcţie de interesele politice ale Guvernului Ponta. Conducerea Monitorului Oficial a refuzat să publice în Monitorul Oficial Decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia preşedintele ţării este singurul reprezentant legal şi că doar preşedintele îl poate mandata pe premier să-l înlocuiască în ceea ce priveşte participarea la Consiliul European. După ce decizia instituţiei care veghează la respectarea Constituţiei a devenit publică, membrii Guvernului Ponta s-au întrunit la Palatul Victoria si au stabilit strategia de a ocoli legea fundamentală: împiedicarea publicarii acestei hotărâri în Monitorul Oficial. Dacă primul ministru s-ar fi dus la Consiliul European de la Bruxelles după publicarea deciziei în Monitorul Oficial, ar fi săvârşit infracţiunea de uzurpare de calităţi oficiale. Dar impasul a fost rapid rezolvat prin trecerea Monitorului Oficial în subordinea Guvernului, prin ordonanţă de urgenţă. Interesant este că atât decizia Curţii Constituţionale, cât si ordonanţa de trecere a Monitorului Oficial in subordinea Guvernului nu au fost publicate în Monitorul Oficial, situaţie în care nimeni nu poate proba vreo infracţiune în eventualitatea declanşării unei urmăriri penale.
Revenirea Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor poate pune capăt atacurilor asupra instituţiilor statului de drept şi asupra valorilor democratice ale guvernului Ponta. În acest scop am înaintat o propunere legislativă de modificare a Legii 202 din 9 noiembrie 1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, în sensul revenirii Monitorului Oficial sub autoritatea Camerei Deputaţilor deoarece Monitorul Oficial reprezintă un instrument legislativ şi care trebuie să fie subordonat puterii legislative. Aparatul de legiferare nu trebuie să fie supus unui partid sau altuia, unui guvern sau altuia, iar Camera Deputaţilor, ca editor al Monitorului Oficial este garantul neutralităţii şi al respectării legii.
Ioan Oltean, deputat PNL