Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud are un nou şef în persoana chestorului  de poliţie Marius Linul. Acesta a avut deja o întrevedere cu subordonaţii săi şi se pare, conform surselor noastre, că a coborât milităria din pod.

Interimatul inspectorului şef adjunct, comisarul şef de poliţie Liviu Olariu, s-a încheiat după doar două zile de stat la cârma IPJ BN, după ce Ioan Ovidiu Mureşan a fost arestat preventiv de procurorii DNA.

 

Noul şef al IPJ BN este originar din Bistriţa-Năsăud şi a fost subsecretar de stat la Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, începând cu luna februarie 2013  până la începutul acestui an.

În perioada noiembrie 2012 -februarie 2013, Marius Linul a ocupat funcţia de şef sector în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, iar între mai 2012 şi noiembrie 2012 a fost împuternicit director general adjunct al Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. În 2012 a mai ocupat şi funcţia de şef sector în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă.

Între 2005 şi 2012, Marius Linul a fost şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă Bistriţa-Năsăud.

Din 1993 şi până în 2005 a ocupat  funcţii de execuţie cu atribuţii în domeniul informaţiilor şi investigării fraudelor în cadrul Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă, respectiv Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Între 1986 şi 1993 funcţii de comandă şi execuţie în cadrul Comandamentului Naţional al Grănicerilor.

În 2011 a absolvit cursul “Diplomaţie şi securitate” organizat de Institutul Diplomatic Român din Bucureşti, în 2009 a urmat un doctorat în istorie la Universitatea “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca, Facultatea de Studii Europene, iar în 2003 a absolvit un master în domeniul “Management resurse umane” organizat de Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Studii Europene. E, de asemenea, absolvent al cursului postuniversitar de Drept Civil organizat de Universitatea ”Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Facultatea de Drept. În 1998, a absolvit ştiinţe juridice la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de drept.

Chestorul de poliţie Marius Linul s-a născut la data de 13 aprilie 1965 în Bistriţa-Năsăud, este căsătorit şi are un copil.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.