Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 17 august, cu privire la faptul că pe raza localităţii Vermeş, a avut loc un accident rutier.

Din verificările efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Vermeş a lăsat nesupravegheată o cabalină, ce îi aparţinea, pe care a legat-o cu o frânghie de o conductă de gaze, în zona şoselei. Cabalina a trecut pe partea opusă de cea unde era legată, frânghia s-a întins şi a acroşat un moped, condus de un tânăr de 30 de ani din Lechinţa, pe care se mai aflau încă două minore cu vârste de 15 respectiv 6 ani, care au cazut pe drumul acoperit cu pietriş suferind vătămări corporale uşoare.

Totodată s-a mai stabilit că tânărul, în vârstă de 30 de ani nu deţine permis de conducere pentru niciun fel de categorie de vehicule.

Atât tânărul, cât şi cele două minore au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Proprietarul cabalinei este cercetat de către Poliţia oraş Beclean sub aspectul săvârşirii infracţiunii de,,Vătămare corporală din culpă”, iar conducătorul mopedului este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.