Administraţia Fondului pentru Mediu a distribuit până în prezent 1.575 de tichete din cele 3.000 destinate firmelor şi instituţiilor în programul Rabla, 429 dintre acestea fiind obţinute de Direcţia Regim Persmise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Au fost analizate 332 de dosare depuse de persoane juridice şi instituţii publice. Din acestea, 109 dosare au fost acceptate pentru 673 autovehicule şi 223 dosare au fost respinse.

De asemenea, în Comitetul de avizare al Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost acceptate şi 5 contestaţii pentru 13 autovehicule.

Printre beneficiarii selectaţi în această etapă, se numără DRPCIV, cu 429 de tichete, Direcţia Generală Logistică a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), cu 21 de tichete, şi o unitate militară din Capitală care va achiziţiona, prin programul Rabla, 51 de autovehicule.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost acceptate în program se pot adresa unuia dintre producătorii/dealerii auto care au fost validaţi în Programul “Rabla 2014″.

Persoanele juridice şi instituţiile publice care au fost respinse au posibilitatea să depună contestaţii în termen de 5 zile de la data comunicării rezultatelor, începând cu data de 17 iulie 2014. De asemenea, solicitanţii respinşi pot depune un nou dosar de acceptare, la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, până la data de 1 septembrie 2014.

Aproximativ 10.000 de tichete din Programul Rabla 2014, respectiv 60 la sută, au fost deja rezervate în primele trei luni de la lansarea acestui program, cele mai multe în Bucureşti, Argeş şi Constanţa, iar cele mai puţine în Mehedinţi, Bistriţa-Năsăud şi Sălaj, potrivit ministrul Mediului, Attila Korodi.

Anul trecut, în cadrul Programului Rabla pentru persoane juridice, când au fost alocate tot 3.000 de tichete, au fost depuse 1.451 cereri de finanţare, dintre care 643 au fost acceptate pentru 1.670 autovehicule, cu o sumă aprobată de 10.864.500 de lei.

Cele mai multe tichete au fost solicitate şi obţinute de Poşta Română – 132 (858.000 de lei) şi Ministerul Afacerilor Interne – 105 (682.500 de lei).

Prin Programul Rabla pentru persoane juridice, Administraţia Fondului pentru Mediu a emis 3.000 de tichete în valoare de câte 6.500 de lei, acordate la casarea unei maşini mai vechi de opt ani pentru achiziţionarea unui nou autovehicul.

Dacă ne referim la situaţia la nivel judeţean, topul judeţelor cu cel mai mare număr de rezervări este condus de municipiul Bucureşti, cu 2.593 de rezervări, urmat de judeţele Argeş şi Constanţa, cu 534 şi, respectiv, 496 de rezervări. Pe ultimele trei locuri ale clasamentului se află judeţele Mehedinţi, cu 56 rezervări, Bistriţa-Năsăud, cu 44 rezervări şi Sălaj, cu 21 rezervări”, a spus Attila Korodi, potrivit Mediafax.

Până în mai, în Bistriţa-Năsăud se făcuseră 20 de rezervări.

Ministrul Mediului a precizat că “programul merge foarte bine”, fapt care a dus la o creştere cu peste patru la sută a vânzărilor totale de maşini noi în luna mai, faţă de perioada similară a anului 2013.

În ceea ce priveşte situaţia Programului Rabla pentru firme, ministrul Mediului a spus că la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu au fost depuse peste 1.000 de dosare, acestea fiind în curs de analiză, fiins acceptate, până în acest moment, 495 de tichete, din cele 3.000 care au fost alocate.

Programul Rabla 2014 pentru persoane fizice a început în 8 aprilie. Cei interesaţi să îşi caseze maşina mai veche de opt ani pentru a beneficia de o reducere de 6.500 de lei la achiziţia unui autoturism nou se înscriu la dealerul auto dorit pentru a-și rezerva tichetul de reducere și, ulterior, merg cu vechea maşină la casat la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Cei care vor să îşi caseze vechea maşină, dar nu şi să cumpere o maşină nouă, pot ceda dreptul de folosire a primei de casare altcuiva, cu care trebuie să meargă la dealer. Atunci când va fi eliberat tichetul electronic, acesta va fi pe numele celui care cumpără autoturismul.

După înscrierea la dealer, AFM verifică în maxim 5 zile conformitatea datelor şi confirmă că cetăţeanul respectiv poate beneficia de program, după care acesta din urmă are la dispoziţie 25 de zile pentru a casa şi radia maşina şi a încheia contractul de vânzare – cumpărare pentru autoturismul nou. Dealerul trebuie să factura de livrare a autovehiculului nou în termen de 90 de zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dar nu mai târziu de data de 10 decembrie 2014 inclusiv.

Pentru stimularea achiziţionării autovehiculelor cât mai prietenoase cu mediul, se oferă posibilitatea acordării, pe lângă prima de casare, a unui eco-bonus în valoare de 500 lei pentru: achiziţionarea unui autovehicul nou, încadrat în norma de poluare Euro 6, achiziţionarea unui autovehicul nou, al cărui motor generează o cantitate de emisii ce CO2 mai mică de 100g/km şi respectiv achiziţionarea unui atuovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid. La achiziţionarea unui autovehicul de acest tip, se poate acorda, pe lângă prima de casare, o reducere în cuantum de maximum 1.000 lei, rezultată prin cumulul a cel mult două eco-bonusuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.