Victima a fost Constantin Lepădatu, preşedintele ordinului Arhitecţilor din România, filiala Iaşi-Vaslui. Acesta a decedat azi-noapte la Spitalul de Pneumoftiziologie Iaşi din cauza complicaţiilor apărute în urma contractării virusului AH1N1. Este primul deces cauzat de gripa nouă în România, în acest an.
Arhitectul a fost internat în spital la începutul lunii ianuarie, în stare gravă, după ce s-a întors din Egipt. Bărbatul a fost plecat în vacanţă în Egipt în perioada Crăciunului şi a început să se simtă rău la revenirea în ţară, motiv pentru care s-a prezentat la spital. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul nu a răspuns pozitiv la tratamentul administrat. În afara acestui caz sever, la Iaşi au mai fost înregistrate în acest an şi două cazuri uşoare de infecţie cu virusul AH1N1.

Raimond Petruţ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.