In dosarul Flora, unii judecatori suspenda suspendari pentru a proteja intelese

Procesul care dureaza de mai bine de zece ani asupra controlului SC Flora SA continua in mod surprinzator, prin decizii si solutii surprinzatoare, dar si prin sesizari la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si plangeri penale. Grupul actionarilor fondatori ai companiei a inaintat plangerea la CSM de indata ce instantele clujene au adoprat o serie de decizii care le lezeaza grav interesele.

SC Flora SA, una dintre firmele care detin cele mai multe spatii comerciale din oras, a fost de ani de zile disputata de doi administratori, Gheorghe Dunca si Emilia Bor care se “razboiesc” intre ei cu acuzatii de fals si plangeri penale. Daca Dunca spune ca sub conducerea Emiliei Bor s-au vandut ilegal spatii comerciale si s-au platit avocati, Bor spune ca Dunca a falsificat un registru prin care s-a autointitulat administrator la SC Flora. Intreaga afacere este “impanzita” de sute de procese si, pe deasupra, in SC Flora este implicata si Rozalia, sotia omului politic clujean Iuliu Pacurariu, fostul consilier personal al primului ministru Emil Boc.  

Actionarii fondatori Visan Olimpia, Inoan Maria, Stefanescu Monica, Dunca Gheorghe, Galos Viorica, Brumar Livia, Ripan Alexandru si Zah Ana au inaintat de curand o plangere la CSM in care acestia denunta faptele infractionale ale grupului condus de catre Rozalia Pacurariu si implicarea mai multor persoane din justitia clujeana. In acesta plangere, actionarii arata  faptul ca judecatorii Monica Diaconescu si Maria Hrudei de la Curtea de Apel au emis trei decizii extrem de surprinzatoare, care suspenda solutiile Tribunalului Cluj si care le sunt daunatoare in sensul ca nu mai pot administra societatea.
Referitor la decizia Monica Diaconescu, in documentul mai sus mentionat se arata faptul ca aceasta, desi a avut la dispozitie dosarul Tribunalului Cluj,  a dispus suspendarea deciziei primei instante fara citarea partilor, doar pe baza dispozitii partii adverse Pacurariu-Bor. Cu alte cuvinte, judecatoarea Diaconescu, chiar daca a avut la dispozitie dosarul unde era motivata ordonanta 185/2012 in care se arata in mod clar starea de fapt, a decis sa o suspende doar pe baza declaratiilor partii Pacurar-Bor. Ordonanta anulata suspenda deciziile declarate false ale Asociatiei Generale a Asociatilor (AGA) nr.4 si 5 din 10.10.2011, cu alte cuvinte suspendand o suspendare pentru a apara interesele personale ale grupului Pacurar-Bor.

Grupul de actionari mai sus mentionat

O decizie la fel de stranie a venit si din partea judecatoarei Maria Hrudei care a dispus suspendarea deciziei 424/2011 date de Tribunalul Cluj prin care se suspenda hotararea  AGA nr.3 din 05.07.2011 care a fost declarata falsa. In acest sens, actionarii lezati se plang de faptul ca solutia judecatoarei Hrudei de a suspenda o sentinta civila  perfect valabila si care anula o hotarare a AGA falsa este o dovada a faptului ca in justitia clujeana exista judecatori care apara grupuri de interese, din moment ce acesta vine la numai 16 zile calendaristice, incluzand Craciunul si Anul Nou de la data solutiei primei instante.

Razboiul dureaza de 10 ani si nu da semne ca s-ar termina curand

Sediul social al SC Flora SA se afla pe strada Dorobantilor, vizavi de Palatul de Justitie, iar de-a lungul anilor clujenii au putut vedea bataile purtate intre tabara Dunca si Bor&Pacurariu, la care au participat jandarmi, bodyguarzi si actionarii acestei societati. Pe de o parte, Gheorghe Dunca isi acuza adversarii de falsuri si abuzuri si a facut mai multe plangeri la Politie si Parchet, insa toate au primit neinceperea urmaririi penale. La sfarsitul lunii octombrie 2010, Gheorghe Dunca a obtinut la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ ) o sentinta (decizia nr. 3608 din dosarul 230/1285/2008) favorabila lui, in sensul ca dupa un lung sir de procese in care se disputa “paternitatea” asupra SC Flora, Curtea decide sa respinga cererea prin care sa se constate ca in cadrul SC Flora structura actionariatului este urmatoarea: SC Elboris – 51%, Rozalia Pacurariu – 24,36%, Emilia Bor – 0,99%. In cadrul acestui proces, Emilia Bor si Rozalia Pacurariu au fost reprezentate de avocatii firmei Stoica si Asociatii, firma de avocatura a fostului ministru al Justitiei, Valeriu Stoica, iar Gheorghe Dunca a fost reprezentat de Claudiu Brehar, fostul sot al Luciei Brehar, judecatoare in cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. “S-a retinut ca acest registru al actionarilor SC Flora SA, a fost reconstituit, potrivit dispozitiilor legale, prin hotararea Consiliului de Administratie al societatii parate din data de 11 iulie 2002. Tinerea acestui registru era obligatorie, iar recurenta-reclamanta, Pacurariu Rozalia, are o culpa in ceea ce priveste tinerea acestui registru, ea nepredand actele pe care le detinea in calitate de administrator al societatii parate, dupa schimbarea sa din aceasta functie”, se arata in motivarea sentintei data de ICCJ. Chiar daca Dunca a obtinut aceasta sentinta irevocabila, el spune nu a fost lasat sa ia actele societatii pentru a isi exercita calitatea de administrator. “Dupa aceasta sentinta am incercat sa obtinem actele SC Flora SA pe care Bor si Pacurariu le mutasera de la sediul social de pe str. Dorobantilor intr-un punct de lucru, pentru ca,vezi Doamne!, sediul trebuia varuit. Cand am fost cu executorul sa luam actele au venit niste derbedei si au inceput sa sparga geamurile si usa. Intr-un final, cei de la firma de paza cu care eram au plecat si derbedeii au ocupat incaperea unde sunt actele si nu le putem lua. Am facut si plangeri la Politie, da nu s-a intamplat nimic. Sunt sigur ca nu s-ar fi ajuns la situatia asta daca cei de la Politie si Parchet si-ar fi facut treaba”, spune Dunca.

Ce sustine partea adversa

In replica, Emilia Bor, care prin firma Elboris ar detine actionariatul majoritar la SC FloraSA, il acuza pe Dunca ca ar fi falsificat o serie de documente si ca interesul acestuia ar fi de a vinde spatiile detinute de Flora. “Dunca face plangeri de opt ani pentru ca scopul lui este sa dizolve societatea si sa o vanda pe bucati. Eu sunt administrator de drept intr-un registru, iar el a facut alt registru in care el apare administrator, insa registrul tinut de Dunca este un fals. El sustine ca este actionar cu circa 30% din actiuni, dar majoritatea celor de la care sustine ca a cumparat actiunile au dat in scris ca nu i-au vandut niciodata actiunile, asa ca sunt 61 de persoane care contesta modul in care Dunca a devenit actionar cu 31%. Cine vrea sa stie  cum stau lucrurile ar trebui sa intrebe oamenii. Toti sunt multumiti, in afara de el si de un grup de un grup de persoane care il sustin. In SC Flora SA, presedinte sunt eu, cu 51%, iar impreuna cu doamna Pacurariu detinem 70% din actiuni. Initial, in cadrul SC Flora SA, Dunca a fost cenzor, iar apoi a devenit actionar, dar sunt 61 de persoane care, initial, ne-au vandut noua actiunile lor pentru ca apoi sa apara ca i le-ar fi vandut lor. Ei compun 31%, adica actiunile lui Dunca”, spune Emilia Bor. In cadrul SC Flora SA exista doua registre de administrare paralele. Pe de o parte, conform certificatului constatator nr. 15073/07.10.2004 al ORC Cluj (Oficiul de Registru al Comertului) se “atesta faptul ca Dunca Gheorghe este administrator si presedinte al consiliului de Administratie al paratei SC Flora SA”, iar pe de alta parte, conform certificatului 119740/18.11.2010, Rozalia Pacuraru este administrator al aceleeasi societati. Conform Legii 84/2010, care stabileste regulile dupa care se pot face inregistrarile in cadrul societatilor comerciale la Registrul comertului, “daca la cererile de inregistrare sunt depuse cereri de interventie, directorul Oficiului Registrului Comertului transmite instantei intregul dosar, care cuprinde cererea de interventie, precum si inscrisurile depuse in sustinerea acestora”. Conform lui Gheorghe Dunca, la fiecare inregistrare facuta in cadrul administrarii SC Flora SA de catre Pacurariu si Bor, a depus o cerere de interventie, insa nu a fost luata nici o masura.

Sabin Ripan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.