Un tânăr în vârstă de 20 de ani a fost găsit fără viață marți, 15 aprilie, într-un apartament din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba despre Rareș, cunoscut sub porecla „Castron”, un apropiat al lui Vlad Pascu.

Sursele citate de Adevărul susțin că tânărul ar fi apelat luni serviciul de urgență, fiind transportat la spital. După ce a părăsit unitatea medicală, acesta a fost descoperit ulterior decedat în locuință.

„La data de 15.04.2025, Secția 8 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că, la o adresă din Sectorul 2, s-ar afla o persoană decedată. La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul subunității și un echipaj de prim-ajutor, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un tânăr, în vârstă de 20 de ani”, a transmis Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Cazul a fost preluat de polițiștii de la Serviciul Omoruri, care efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanțelor în care a survenit decesul. Primele concluzii medico-legale arată că nu există urme de violență pe corpul victimei.

Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul Național de Medicină Legală pentru necropsie. Ancheta este în desfășurare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

Autoritățile urmează să stabilească dacă decesul are legătură cu posibila consumare a unor substanțe sau cu alte cauze medicale.

Vlad Pascu este tânărul care a provocat un accident rutier tragic pe 19 august 2023, în apropierea localității 2 Mai, județul Constanța. În acea dimineață, Pascu, aflat la volan sub influența substanțelor interzise, a intrat cu mașina într-un grup de pietoni, provocând moartea a doi tineri, Roberta Dragomir și Sebastian Olariu, și rănirea altor trei persoane .​

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.