Levente(UDMR), cercetat pentru conflict de interese, schimba legea conflictelor de interese

Doi deputati UDMR, Mate Andras Levente si Marton Arpad, au introdus o serie de amendamente la legea de punere in aplicare a noului Cod Penal prin care demnitarii  sunt scosi din categoria functionarilor publici vizati de legea penala si prin care definitia conflictului de interese este modificata. Amendamentele sunt criticate atât de Ministrul Justitiei Catalin Predoiu, cât si de expertul anticoruptie Laura Stefan care sustine ca modificarile fac ca “demnitarii sa nu mai fie acoperiti de Codul Penal” si ca “scot din legea penala conflictul de interese”.
Primul amendament este depus de deputatul UDMR, Marton Arpad, si vizeaza articolul 175 din Noul Cod Penal care defineste functionarul public. Legea vizata de amendament este cea privind punerea in aplicare a Noului Cod Penal (L. 286/2009) care se afla in dezbatere in cadrul Comisiei Juridice din Camera Deputatilor.

Amendamentul depus elimina litera b) a articolului 175 care spune ca functionarul public este si cel care “exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura”.

Pe linga eliminarea din categoria functionarilor publici a persoanelor cu demnitate publica, amendamentul mai elimina si “persoanele juridice declarate ca fiind de utilitate publica”. “Nici persoanele care indeplinesc o demnitate publica, nici persoanele care activeaza in cadrul unor persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publica, de exemplu ONG-uri, nu pot fi asimilati functionarilor publici. Nu permite statutul lor constitutional”, se arata scris in motivarea amendamentului.
Propune demnitarilor de a nu fi acoperiti de Codul Penal
“Márton Árpád propune nici mai mult nici mai putin decât ca demnitarii sa nu mai fie acoperiti de Codul Penal, adica sa nu mai raspunda pentru luare de mita, trafic de influenta, delapidare, abuz in serviciu, neglijenta in serviciu si, in general, pentru nicio fapta penala care intra in categoria infractiunilor de serviciu”, sustine Laura Stefan, experta anticoruptie in cadrul Expert Forum, intr-un articol publicat pe Contributors.ro.

“Justificarea pentru aceasta modificare este puerila si ipocrita – domnul Márton Árpád crede ca nu se poate ca legea penala sa puna in aceeasi oala demnitarul cu functionarul public obisnuit, desi exact aceasta este metoda de reglementare folosita de zeci de ani si care nu a generat pâna in prezent probleme de interpretare in practica. Ca in celebra fabula cu câinele si catelul, domnul deputat ne explica superior ca nu e firesc sa avem acelasi nivel de raspundere pentru alesii neamului si pentru plebe. Ca demnitarilor „nu le permite statutul constitutional“ sa fie tratati cu aceeasi unitate de masura… Fals! Daca ar fi existat vreo problema de constitutionalitate, Curtea Constitutionala ar fi sanctionat-o in unul dintre zecile de dosare ajunse in fata sa, inclusiv pe aceasta chestiune”, mai sustine Laura Stefan.

“Ratiunea amendamentului este una constitutionala”
Deputatul UDMR Marton Arpad a explicat ca ratiunea introducerii amendamentului "este una constitutionala".
"Pe de o parte, Constitutia vorbeste in mod clar separat de autoritatile publice, de puterea legislativa, executiva si judecatoreasca. Pe de alta parte vorbeste distinct de functiile alese si vorbeste separat de functiile numite. In momentul când si demnitarul public si ONG-urile au devenit functionari publici, vorbim de o prevedere neconstitutionala.
Functionarul public e functionar public, judecatorul e judecator, senatorul e senator. Persoanele alese sunt tratate distinct in Constitutie. Nu pot sa introduc printr-un artificiu, intr-un cod penal, ideea cum ca toti ar fi functionari publici, de la presedintele României la ONG-uri", spune Marton Arpad.

“Am pus o ordine constitutionala in legislatie. Este gresita conceptia conform careia o lege este facuta doar pentru ca cineva sa câstige din ea. O lege neconstitutionala nu poate fi votata pentru ca e neconstitutionala. De ce sa adoptam legi neconstitutionale, ca pe urma sa fie atacate si sa fie respinse la Curtea Constitutionala”, a mai detaliat deputatul.

Colegul sau de partid, Mate Andras Levente a declarat pentru HotNews.ro, facând referire la amendamentul depus de Marton Arpad, ca in prezent “functionarul public nu poate sa faca politica pentru ca ii este interzis. Functionarul public este de cariera si nu ales. Conflictul de interese nu se modifica pentru demnitatile publice, ramâne cum era si pâna acum”.

Votul dat siesi

“Nu pot fi de acord ca un consilier local, judetean, deputat sau senator sa fie considerat functionar public conform noii legi penale. Daca un consilier local, de exemplu, vrea sa ajunga viceprimar, conform acestei legi, nu va putea sa se voteze pe sine. Este contra functionarii unui stat de drept ca eu sa nu ma pot vota sa mergem mai departe”, a mai spus Mate Andras Levente.

Cel de-al doilea amendament la Legea de punere in aplicare a Noului Cod Penal a fost depus de deputatul UDMR Mate Andras Levente si modifica definitia conflictului de interese.
“Art. 301.- (1) Fapta functionarului public care, in exercitarea atributiilor de serviciu, a indeplinit un act prin care s-a obtinut, direct sau indirect, un folos patrimonial nejustificat, pentru sine, pentru sotul sau, pentru o ruda ori pentru un afin pâna la gradul II inclusiv, se pedepseste cu inchisoarea de la unu la 5 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica”, se arata in forma articolului propusa de deputatul UDMR.

Fata de varianta originala a textului Noului Cod Penal, este introdus cuvântul “nejustificat”. In plus, este eliminata prevederea care definea conflictul de interese si in cazul unui functionar public si o persoana cu care “s-a aflat in raporturi comerciale ori de munca in ultimii 5 ani sau din partea careia a beneficiat ori beneficiaza de foloase de orice natura”.

ANI l-a cercetat anul trecut
Agentia Nationala de Integritate a constatat, in cursul anului trecut, incalcarea regimului juridic privind conflictul de interese in materie administrativa si indicii referitoare la posibila savârsire a infractiunii de conflict de interese de catre Oana Niculescu Mizil Stefanescu Tohme, Sonia-Maria Draghici, ambele reprezentante ale Grupului Parlamentar al Partidul Social Democrat, Mihai Radan, reprezentant al Grupului Parlamentar al Minoritatilor Nationale, Stelica Iacob Strugaru, reprezentant al Partidul Democrat-Liberal si András-Levente Mate, reprezentant al Grupului Parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, se arata intr-un comunicat de luni al ANI.

Evaluarile ANI au inceput in noiembrie 2010, inspectorii de integritate constatând ca Oana Niculescu Mizil Stefanescu Tohme a propus angajarea si a avizat contractul individual de munca privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Stefanescu, incepând cu data de 29 aprilie 2009 si pâna in prezent, in cadrul Biroului Parlamentar detinut in Circumscriptia electorala nr. 42 Bucuresti.

De asemenea, ANI a constatat ca deputatul Sonia-Maria Draghici a propus angajarea si a avizat contractul individual de munca privind angajarea fiului sau, Doru Vladimir Draghici, in perioada 2 martie 2009 – 1 iulie 2009, respectiv din 21 septembrie 2009 si pâna in prezent, in cadrul Biroului Parlamentar detinut in Circumscriptia electorala nr. 5 Bihor.

Deputatul Mihai Radan a propus si a avizat incheierea contractelor individuale de munca privind angajarea fiului sau, Liubomir Mile Radan, din 2004 pâna in prezent, si a incheiat contractul civil privind angajarea sotiei sale, Elena Radan, in perioada 2006 – 2008, in cadrul Biroului Parlamentar / Biroului Parlamentar – Circumscriptia electorala nr. 11 Caras-Severin, potrivit ANI.
Deputatul Mate Andras Levente a fost  in atentia reporterilor Gazeta de Cluj inca de pe vremea când acesta era candidat la functia de deputat. se poate lauda cu mai multe proprietati, fiind unul dintre cei mai instariti parlamentari clujeni. Astfel, pe lânga cele zece terenuri, Mate mai are in proprietate si alte cinci imobile, doua apartamente, doua case de locuit si o garsoniera. 

Tiberiu Hrihorciuc

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.