Medicii de familie din Bistriţa-Năsăud au primit doar jumătate din fondurile aferente lunii iunie pentru cabinetele individuale pentru medicina de familie.Din cei 1.200.000 de lei, cât ar fi revenit medicilor de familie din Bistriţa-Năsăud, s-au primit doar 600.000 de lei. Cu sumele care revin fiecărui cabinet în parte, nu se pot acoperi nici măcar fondurile de salarii.

Fondurile pe care medicii de familie din judeţul Bistriţa-Năsăud, corespunzătoare serviciilor medicale prestate în luna iunie au fost primite cu o întârziere de câteva zile. Însă nu aceasta a fost marea problemă, ci faptul că s-a virat doar jumătate din sumă. Astfel, medicii de familie se văd puşi în postura de a nu-şi putea plăti toate cheltuielile care ţin de administrarea cabinetului individual de medicină primară.

Ministerul Finanţelor e de vină

Purtătorul de cuvânt la Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Oana Bodor, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că: „Din 1.194.712,70 lei pe care CAS BN trebuia să-i deconteze medicilor de familie aflaţi în contract, ieri, 22.07.2009, am virat suma de 603.667 lei. CNAS a solicitat deschiderea de credite pentru întreaga suma dar Ministerul Finanţelor a aprobat doar jumătate. Din păcate nu avem alte informaţii, dar odată intraţi banii în contul CAS-BN, aşa cum s-a întâmplat şi ieri, vor fi viraţi imediat furnizorilor de servicii medicale”.

Diminuarea veniturilor cu 40%

Până acum, anul 2009 a fost unul zbuciumat pentru medicii de familie. La începutul lunii februarie, medicii de familie din întreaga ţară erau hotărâţi să protesteze din cauza diminuării veniturilor. Dacă în primul trimestru erau prevăzuţi circa 306 milioane lei, începând cu cel de-al doilea trimestru acestea urmau să fie diminuate la 256 milioane lei, trimestrial. Diminuarea veniturilor a nemulţumit la acea vreme medicii de familie, care au fost la un pas de a protesta prin închiderea cabinetelor medicale.

Bazac spunea că nemulţumirile sunt nejustificate

Conducerea Ministerului Sănătăţii afirma în aceeaşi perioadă că un medic de familie care are înscrişi pe listă aproximativ 1.500 de pacienţi va putea realiza venituri de circa 13.000 de lei lunar. Ministrul Ion Bazac declara atunci că nemulţumirile medicilor de familie privind bugetul alocat în anul 2009 pentru medicina primară sunt nejustificate, având în vedere faptul că anul trecut, veniturile cabinetelor de Medicină de familie au crescut cu 99%, faţă de 2007, generând un deficit de un miliard de lei bugetului CNAS. De asemenea, ministrul susţinea că formele de protest ale medicilor de familie, care ameninţau că îşi vor lua două zile de concediu de odihnă fără înlocuitor, sunt ilegale, deoarece medicii sunt obligaţi să asigure asistenta medicala primară printr-un înlocuitor, în perioada concediului.

La acea dată reprezentanţii medicinei primare se temeau că mai mult de jumătate din cabinetele medicale de familie ar putea falimenta până la începutul lunii aprilie, în condiţiile scăderii bugetului cu 40%, în 2009, şi a creşterii cheltuielilor în funcţie de cursul euro.
În cele din urmă, medicii de familie au renunţat la proteste înţelegând că este nevoie de un buget de austeritate în acest an marcat de criza economică şi financiară. Li s-a promis însă pentru următoarele trimestre ale acestui an, valoarea minim garantată a punctului per capita de 4,1, iar valoarea minim garantată per serviciu de 1,5.

Contract cadru nereal

La sfârşitul primului trimestru din acest an, medicii de familie s-au arătat nemulţumiţi de prevederile noului Contract cadru şi de faptul că propunerile lor au fost ignorate, declarând că vor ţine cabinetele închise până ce va avea loc „o negociere reală” a Contractului cadru şi va exista o garanţie că problemele negociate se vor regăsi în document şi, totodată, dacă vor dispărea acele prevederi care le încalcă drepturile. Românii au fost la un pas de a fi nevoiţi să-şi plătească reţetele, consultaţiile şi analizele medicale.

Decizia medicilor a venit după ce ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat că ministerul a ţinut cont de recomandările şi observaţiile medicilor de familie în redactarea contractului cadru, document care conţine principiile generale de desfăşurare a activităţii de medicină primară, lucru negat, însă de Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Patronatul Naţional de Medicina Familiei (PNMF).

Campanie de dezinformare, deliberată

SNMF şi PNMF au constatat că s-a continuat deliberat campania de dezinformare a opiniei publice cu privire la presupusele consultări avute cu reprezentanţii medicilor de familie, după cum relata, la acea vreme, comunicatul celor două organizaţii. Reprezentanţii SNMF şi PNMF au menţionat că nu au avut loc niciun fel de consultări anticipate între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, SNMF şi PNMF cu privire la Contractul cadru şi respectiv, normele de aplicare ale acestuia, pentru anul 2009, iar forma finală nu ia la socoteală nici un fel de recomandări din partea medicilor de familie, ci din contră, conţine prevederi care îngreunează şi birocratizează suplimentar activitatea cabinetelor de medicină de familie.

Falimentul bate la uşă

Medicii de familie au acuzat, din nou, că lipsa de înţelegere a autorităţilor îi va băga în faliment. Astfel medicii reclamau eliminarea unor servicii plătite separat în urma modificării raportului” per capita/per servicii”, care duce la o scădere şi mai mare a veniturilor cabinetului. În plus, aceştia nu au fost de acord cu penalizarea cabinetului de medicină de familie care are un medic angajat, dacă depăşeşte 23.000 de puncte anual şi cu impunerea unor sancţiuni extrem de dure pentru nerespectarea clauzelor contractuale, lăsând loc abuzului.

În Bistriţa-Năsăud, 135 de medici de familie nu au fost de acord cu semnarea contractului cadru pe 2009 cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), motivul fiind că aceasta le încalcă drepturile şi nu ţine cont de solicitările lor.

Venit maxim brut de 6.000 de lei, lunar

În prezent, 141 de medici de familie sunt în contract cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate. Virarea a doar jumătate din fondurile aferente serviciilor prestate pe luna iunie, dă peste cap toate calculele acestora. Medicii de familie din Bistriţa-Năsăud înţeleg că este perioadă de criză, dar nu ştiu îşi cum vor putea plăti cheltuielile pe care fiecare le are. Acestea se referă la salariile asistentelor, facturile pentru utilităţi – gaz, curent, apă,telefon – formularistica (blocuri de concedii,blocuri de adeverinţe formulare pentru reţete, etc.), birotica, informaticianul, contabilul, programele informatice, dischete, etc.

Contrar celor afirmate de ministrul Bazac acum câteva cu privire la veniturile pe care le-ar putea avea un medic de familie cu 1.500 de pacienţi înscrişi pe liste, în realitate venitul brut este de maxim 6.000 de lei lunar. „Dacă după ce plăteşte tot ce are, un medic rămâne cu 1000 de lei în mână, atunci e bine”, declara supărat un medic de familie bistriţean. „Nu putem să închidem cabinetul. Vin oameni bolnavi, oameni care au tot felul de probleme. Dacă am face totul contra-cost, pacientul ne-ar putea da în judecată, cu atât mai mult cu cât omul îşi plăteşte asigurările de sănătate”, spune alt medic.

Abia dacă se pot plăti salariile şi cheltuielile

Dr. Niculina Rus, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bistriţa-Năsăud a declarat pentru Gazeta de Bistriţă că, „din aceste fonduri primite pe jumătate în această lună, un medic abia dacă poate plăti salariile şi cheltuieli. În rest, medicul rămâne fără nici un venit. Sunt colegi care au contractate credite la bancă, întrucât au cumpărat spaţiile în care funcţionează cabinetele, sau pentru investiţii în acestea; fiecare s-a bazat pe un fond, iar acum suntem în imposibilitate de plată”. „Noi avem un patronat la nivel naţional, desigur se adună date, mai aşteptăm până la sfârşitul acestei luni să vedem dacă ni se vor da restul de bani, şi se va lua la nivel naţional o hotărâre. Sunt promisiuni, totuşi, că cel târziu în primele zile ale lunii viitoare vom primi şi restul de bani”, a mai precizat dr. Niculina Rus.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.