Dupa cum aţi aflat, Zilele Bistriţei se ţin în două locuri: pe Pietonalul Liviu Rebreanu şi în Oborul de la Viişoara sau, pardon, Heidendorf, aşa cum îi place primarului Ovidiu Creţu. Concertele cu artiştii mai importanţi vor fi organizate în oraş, iar tarabele cu mici, bere şi alte distracţii precum şi scena „micilor formaţii” se vor afla la Viişoara.

De asemenea, municipalitatea vrea să asigure gratuit autobuze pentru deplasarea bistriţenilor la obor. Din 17 până în 19 iulie, de la zece dimineaţa şi până la opt seara, din 15 în 15 minute, mijloacele de transport în comun vor sta la dispoziţia noastră. Mai mult decât atât, cei care merg la Viişoara vor avea parte de distracţie până spre orele dimineţii, iar pentru cei care doresc să petreacă mai mult, sunt şanse ca autobuzele să circule, pe bani, şi după orele 20.00. Din câte am înţeles, maşinile bistriţenilor nu vor avea voie în Oborul de la Viişoara, iar parcatul pe marginea drumului nu va fi chiar o plăcere. Eliminând şi opţiunea mersului pe jos, ideea cu transportul gratuit pare extraordinară. Cel puţin teoretic.
Dacă anul trecut au participat 15.000 de oameni la Zilele Bistriţei, să presupunem că anul acesta 10.000 de oameni doresc să petreacă la Heidendorf. Dintre aceştia, 1.000 aleg să meargă cu maşina, cu riscul că nu vor avea unde să o parcheze. Încă două mii preferă să facă picior frumos şi mai rămân şapte mii care vor ocupa staţiile de transport în comun. Autobuzele circulă la interval de 15 minute, între orele 10.00 – 20.00, asta însemnând 40 de curse dus-întors sau. Într-un autobuz încap cu greu 60 de persoane, iar dacă se circulă şi cu microbuze, aproximativ 30 de persoane se vor îngrămădi la o cursă. Calculând un drum de 60 de persoane, doar 2.400 vor beneficia de transport gratuit într-o singură zi. În cazul ideal, dacă două autobuze ajung simultan în staţie, numărul de pasageri se dublează, dar tot nu e de-ajuns. Să nu mai vorbim de aglomeraţia din staţii şi de buna dispoziţie a bistriţenilor care îşi vor pierde răbdarea, aşteptând.
Imaginaţi-vă că ajunge un autobuz în staţie şi toată lumea se năpusteşte asupra uşilor. În primă fază, vor intra câteva persoane de sex feminin, datorită manierelor unor domni. Dar cum nu toţi dispunem de bun-simţ, în câteva secunde se va duce o luptă unde tupeul va ieşi triumfător, iar cei mai „slabi” vor rămâne pe dinafară. Şi asta înainte de consumul unor băuturi alcoolice. Ce se va întâmpla la întoarcere, când încep concertele de pe pietonal şi majoritatea vor vrea să ajungă instant în oraş? Dacă luăm în considerare şi faptul că o parte din oameni vor avea ceva mai mult tupeu la întoarcere, cum vă imaginaţi atmosfera din autobuz?
Primăria porneşte de la premiza că toată lumea e civilizată. Sunt convins că domnul primar nu va rata această oportunitate şi va circula, gratuit, cu autobuzul, alături de bistriţenii săi.

Gabriel Oarcăs

1 COMENTARIU

  1. faina aritmetica, domnule. interesant si traseul de la ipoteza la concluzie. dar dumneata de fapt decretezi o axioma, de ce incerci sa o demonstrezi cu calcule? pentru ca demonstratia este relativ subtirica, dovedeste doar ceea ce doresti sa dovedesti. uite o alta ipoteza: la fiecare sfert de ora pleaca din oras TREI autobuze… calculele fa-le dumneata, ca te pricepi. alta ipoteza: 4 autobuze… alta: un microbuz, 2, 3 …., un microbuz si un autobus…etc… dar drobul de sare l-ai luat in calcul?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.