Deocamdată nu se cunosc prea bine motivaţiile care au stat la baza izbucnirii scandalului în legătură cu deconspirările celor care au colaborat cu securitatea, din lumea sportului, mai precis a sportului rege, al fotbalului. Faptul curios este că sunt folosite în acest război murdar, procedee şi metode puse în cârca celor pe care tocmai îi deconspiră şi-i acuză. Vorbim de securitate. Este mai mult ca sigur, că acest scandal are mai multe ţinte. Una este uşor de identificat, acoperirea unui alt scandal, care dă semne că nu va mai putea fi controlat mult timp. Metoda este veche, dar nouă în acelaşi timp, face parte din arsenalul oricărui serviciu secret.
Se speră ca această intoxicare şi dezinformare să abată atenţia de la scandalul de corupţie care riscă să atingă cercurile cele mai înalte ale Puterii. Este vorba de megaescrocheria de la Ministerul Tineretului şi Sportului, prin care o sumă imensă de bani pur şi simplu s-a evaporat. Sau mai pe şleau, a fost furată. La drumul mare.
Numele aruncat în arena leilor, în prima fază a operaţiunii de dezinformare, a fost unul pe măsură – Gică Popescu, o legendă vie a fotbalului românesc. Scopul imediat a fost să eclipseze, cât de cât, scandalul Iacob Ridzi şi să abată atenţia spre deconspirările din lumea fotbalului. Au reuşit parţial, deşi operaţiunea a fost extrem de bine dozată şi pusă în scenă. Au mai fost aruncate şi alte nume, iar despre unele s-a sugerat numai că ar fi colaborat cu Securitatea. A apărut numele lui Rodion Cămătaru, s-a vehiculat, mai mult ca o sugestie, şi numele lui Bölöni. Vor mai apărea şi alte nume, cum de fapt au şi apărut – Sandu Boc, vicepreşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal şi pe la colţuri se vorbeşte de un mare antrenor român care a colaborat cu Securitatea. Deocamdată nu se ştie cine este, doar se bănuieşte. Este mai mult decât evident că scandalul Ridzi trebuie acoperit, dedesubturile acestuia pot să ducă în zone neaşteptate, cu urmări catastrofale pentru anumite persoane. Şi nu trebuie să uităm că în toamnă vor fi alegeri prezidenţiale.
De ce a fost preferată lumea fotbalului, a marilor glorii a acestui sport? Deoarece trebuia aruncat ceva pe piaţă, suficient de tare, pentru a umbri şi a opri scandalul în curs. Până la urmă, judecând lucrurile la rece, deconspirarea marilor fotbalişti care au colaborat cu Securitatea nu este un scop în sine, ei sunt doar victime colaterale.
Ce au făcut ei pentru România, din punct de vedere sportiv, nu va putea fi şters şi negat niciodată.

ZAHARIA COTOC

3 COMENTARII

  1. cine a vrut sa iasa din tara e de stiut ca trebuia sa semneze cu secu,dar nu inseamna ca si-a turnat colegii,dacaau fost cazuri pe aceea sa-i demaste auzi gica popescu turnator la secu.sau altii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.