Manastirea „Sfintii Apostoli Petru si Pavel”, subiect de disputa intre doua comune

Atât comuna Rebra cât şi Parva sunt situate pe aceeaşi vale, a Rebrei. Prima şi-a luat denumirea de la râul cu acelaşi nume, Rebra, şi a fost atestată documentar în jurul anului 1380, sub denumirea de „Rivulus Rebre”, care derivă de la caracterul deosebit de accidentat al zonei, numele fiind de origine slavă.

Rebra, veche de peste 600 de ani

În documentele vremii se atestă că în anul 1440, localitatea se numea „Felsa Rebre” (Rebra de Sus).

În 1453, localitatea este atribuită împreună cu districtul săsesc al Bistriţei lui Iancu de Hunedoara, care devine „comite perpetu” al acestui ţinut. La 1469, aşezarea a luat denumirea de „Rebra Major”, fiind arondată de Matei Corvin, oraşului Bistriţa, ocazie cu care este consemnată în registrele de socoteli, de strângere a dărilor din anii 1547 – 1552. Despre stăpânitorii acestor locuri este amintit la 1503, cneazul Mareş, la 1522, voievodul Pascu, iar la 1642, cneazul Macavei. În acelaşi an, 1642, în Rebra sunt consemnate 22 de familii, iar la 1699, se atestă că „preotul, judele, pârgarii şi sătenii” au depus jurământul de credinţă Împăratului Leopold al II-lea.
În anul 1733, în Rebra este amintită existenţa a doi preoţi ortodocşi, dar şi o biserică ortodoxă construită cu 200 de ani înainte, precum şi o mănăstire ortodoxă.

Parva, sora Rebrei

Comuna soră Parva, este situată la poalele Muntelui Bârla de 1628 m, care face parte din masivul muntos la Rodnei, are limitele între localităţile Rebrişoara-Gersa 2, Rebra, Feldru şi Sângeorz-Băi.

Legenda spune că numele de Parva provine de la exclamaţia de admiraţie privind frumuseţea ţinutului respectiv, rostită de Împăratul Leopold al II-lea cu prilejul vizitei în aceste ţinuturi, în 1773. Celebra frază rostită de împăratul austriac în limba latină, „Salvae Romuli PARVA Nepos", a dat numele mai multor localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud – Salva, Romuli, Parva şi Nepos. Traducerea acestor cuvinte, are mai multe variante, interpretarea lor s-a făcut în funcţie de traducător. „Vă salut mici nepoţi a lui Romulus”, sau „Fi salutată mică nepoată a lui Romul” şi „Mântuirea tinerei nepoate a lui Romul” sunt cele mai des folosite variante a spuselor Împăratului Leopold al II-lea. Mai mult, aceste cuvinte au fost o recunoaştere încă de atunci a originii daco-romane a poporului român de către înaltul oficial al timpului.

Odată cu militarizarea zonei, înfiinţarea regimentelor româneşti de graniţă, cele două localităţi Rebra şi Parva, au avut o perioadă de dezvoltare, calitatea de militari ai locuitorilor le-a creat un statut aparte şi privilegiat în rândul popoarelor care făceau parte din Imperiul Habsburgic. Erau agricultori, dar în acelaşi timp şi militari, grăniceri, apărătorii graniţei de est a Imperiului Austro – Ungar. Mulţi rebreni şi pârveni şi-au lăsat oasele pe diferite fronturi, acolo unde interesele imperiului le-au cerut-o.

Legenda mai spune, dar marcată şi de o oarecare ironie nevinovată a celor din Rebra, că aşezarea celor din Parva, a fost descoperită acolo „unde întoarce uliul” şi „vin surcelele pe apă”, aluzie şi la preocuparea de bază a celor din Parva – exploatarea lemnului.

Indiferent de anumite ironii locale, Parva, care înseamnă „mic”, alături de comuna soră Rebra, se află situată într-o zonă cu un relief diversificat, ca de altfel fauna şi vegetaţia, de un pitoresc şi o frumuseţe fascinantă.

Von Bukov a distrus mănăstirea

În anul 1733, în Rebra erau amintiţi doi preoţi ortodocşi, care slujeau la o biserică, construită cu circa 200 de ani înainte. De asemenea era amintită şi existenţa unei mănăstiri ortodoxe. Ordinul criminal al generalului austriac, von Bukov de distrugere a oricărui aşezământ de rit ortodox de pe teritoriul Transilvaniei, a grăbit dispariţia acestui locaş de rugăciune monahal. Cetăţenii din Parva, au reuşit, după ce călugării au părăsit mănăstirea, să salveze obiectele de cult şi alte odoare bisericeşti, inclusiv anumite materiale de construcţie cu care a fost construită biserica din sat.

Imediat după evenimentele din decembrie 1989, la iniţiativa unui dascăl bisericesc din Parva, dar cu precădere a credincioşilor din Rebra şi nu numai, în ridul numit „La Mănăstire”, exact în acelaşi loc în care a fiinţat vechea mănăstire ortodoxă, de pe vremea generalului von Bukov, cu eforturi uriaşe, supraomeneşti şi cu mari jertfe a fost reconstruită noua mănăstire cu hramul „Sfinţii Apostoli, Petru şi Pavel”.

Ca o curiozitate istorică, mănăstirea din Rebra, faţă de celelalte biserici şi mănăstiri ortodoxe din Transilvania, nu a fost distrusă, ci printr-ordin al generalului von Bukov a fost amplasată ca biserică de mir în Parva, cu toate odăjdiile şi icoanele vechii mănăstiri. După demolarea impusă, sute de ani, locuitorii din Rebra şi Parva, dar şi din localităţile apropiate, au numit locul unde s-a aflat locaşul domnului, „La Mănăstire”. Inclusiv oamenii din apropiere, cu nume ca George, Vasile şi Condrate, erau cunoscuţi ca „de la Mănăstire”. Probabil că niciodată de-a lungul sutelor de ani, în conştiinţa generaţiilor din Rebra şi Parva nu s-a şters şi a rămas vie ideea că va veni vremea ca mănăstirea să renască, iar ei şi familiile lor să poată din nou să-şi plece genunchii şi frunţile pentru rugăciune la Mănăstire.

Sigur o mănăstire, mai ales, spre deosebire de o biserică, nu este a unei anumite comunităţi. Mănăstirea este un bun comun al credincioşilor de pretutindeni, nu numai a celor care locuiesc în apropiere. Că anumite lucruri s-au întâmplat, cu voie sau fără, un fapt este cert. Comunitatea ortodoxă din Rebra, cu amărăciune şi durere, constată că „Mănăstirea” le-a fost confiscată şi făcută cadou locuitorilor comunei Parva. Sigur este o chestiune care ţine de mentalitatea oamenilor, de mândria şi în fond de un anume patriotism local a celor de Rebra. Ei consideră că ar trebui să se facă dreptate şi în opinia lor, comunitatea din Rebra ar trebui repusă în drepturile ei istorice, aşa cum „a statuat prin lege statul român, cu proprietăţile şi domeniile bisericeşti”.

Rebrenii protestează

La începutul lunii iunie 2007, mai precis în 10.06.2009, comunitatea ortodoxă din Rebra a înaintat o scrisoare către Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, personal mitropolitului Bartolomeu Anania, prin care cer să se facă dreptate. „Suntem încredinţaţi că aţi luat cunoştinţă de adevărul istoric, înainte de aprobările pe care le-aţi dat pentru construirea acestei mănăstiri, pe care o numiţi în continuare pe nedrept, mănăstirea Parva, nesocotind situaţia existentă şi neluând în seamă conflictul social pe care îl generaţi în sufletele locuitorilor celor două comune, când pe unii îi lăudaţi nemeritat, iar altora le luaţi «brandul» local. În zonă locuiesc numeroşi sectanţi care găsesc în acest neadevăr încă o sursă de racolare a noi adepţi. Nu de puţine ori la slujbele arhiereşti care au avut loc în judeţul nostru aţi amintit că generalul Bukov a distrus 140 de lăcaşuri de cult, însă ne întrebăm dacă nu cumva şi dumneavoastră aţi distrus mănăstirea din Rebra, atribuind-o pe nedrept comunei Parva. Uneori aţi folosit denumiri ca, mănăstirea Rebra-Parva, Parva-Rebra, însă nu aţi dat niciodată numele corect. Terenul pe care este construită mănăstirea se află pe teritoriul comunei Rebra. De la Consiliul Local al comunei Rebra au fost obţinute autorizaţiile de construire, iar impozitele şi taxele sunt plătite acestei unităţi administrative. Chiar dacă la ctitorirea mănăstirii din Rebra au participat şi locuitorii comunei Parva, aceasta nu le dă dreptul, în opinia noastră de a fi socotiţi proprietarii acesteia, toate mănăstirile din judeţ au fost ridicate cu contribuţia unui număr mare de credincioşi din partea locului şi din ţară”.

Pe acelaşi ton revendicativ şi oarecum vehement, autorii protestului continuă, „cum formăm şi educăm generaţiile de tineri dacă la nivel eclesiastic se perpetuează neadevărul istoric? Chiar şi mass-media, scrisă, vizuală şi vorbită este intoxicată cu minciuni. Anterior zilei de 29 iunie, în fiecare an, Radio Renaşterea popularizează sărbătoarea mănăstirii din localitatea Parva, ceea ce denotă că Mănăstirea din Rebra nu este evidenţiată. Pentru ierarhia bisericească această mănăstire nu există. Nu am auzit la niciuna din emisiunile postului Renaşterea să fie amintită Mănăstirea din Rebra, aşa cum considerăm că ar fi corect”.

Punctul pe „i”, este pus în finalul scrisorii de protest – „S-a ajuns să se falsifice adevărul chiar şi în acatistul Sfinţilor Martiri şi Mărturisitori Năsăudeni, unde în icosul al 9-lea se arată: «Bucură-te, că pe jerfa ta s-au ridicat mănăstiri la Salva, PARVA, Bichigiu şi Cormaia…», text alcătuit de P.S Arhireu – Vicar Ioachim Băcăuanul şi revăzut de P.S Arhireu – Vicar Irineu Slătineanu pe baza unui text pregătit iniţial de Pr. Ioan Pintea şi Pr. Ştefan Iloaie, diortosit şi definitivat de Comisia Sinodală pentru canonizarea Sfinţilor Români la 22 octombrie 2007, tipărit cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Bartolomeu, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, Editura Renaşterea, 2008, ISBN 978-973-1714-37-0. La Parva nu a fost şi nu este nici în prezent mănăstire ortodoxă.

Ne dorim restabilirea dreptului istoric, iar această mănăstire să fie numită în toate documentele şi cu orice ocazie, sub numele de Mănăstirea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, din comuna Rebra. Un rol important în restabilirea adevărului, l-ar putea juca şi postul Radio Renaşterea care ar putea începe acest demers încă din acest an”.

Mănăstirea din Rebra a fost reconstruită la iniţiativa preotului paroh Teodor Nedelea. În anul 1993 a avut loc prima resfinţire a acestui lăcaş monahal, stareţ fiind călugărul Iloaie Paisie.

Indicatorul plimbăreţ

Primele tensiuni, privind paternitatea mănăstirii sau mai bine spus a locului unde fiinţează aceasta, au început să se manifeste încă de atunci. Organele de ordine publică au avut informaţii că între cele două comunităţi, din Rebra şi Parva, au început să apară unele probleme şi discuţii, care au generat o anumită stare de tensiune, privind locaţia mănăstirii. O mică istorioară petrecută atunci, oarecum hazlie, credem că este edificatoare pentru starea de spirit de atunci, dar perpetuată până astăzi. În noaptea premergătoare sărbătorii de resfinţire a mănăstirii, din 1993, organele de poliţie, în vederea prevenirii oricăror evenimente nedorite, şi-au înteţit măsurile de patrulare în zonă. La un moment dat, o patrulă de poliţie a constatat că autori necunoscuţi au dislocat tabla indicatoare cu denumirea de Rebra şi au mutat-o cu circa 500 m înspre Rebra, ca astfel mănăstirea să pară că este situată pe teritoriul comunei Parva. În noua locaţie, tabla indicatoare cu denumirea localităţii Rebra a fost fixată în beton. Autorii necunoscuţi, probabil bănuind că fapta lor va fi descoperită sau poate toată tărăşenia a fost o glumă, au uns cu smoală suporţii tăbliţei. Poliţiştii descoperind că teritoriul comunei Rebra a fost micşorat, dorind să evite alte urmări, s-au chinuit şi au smuls-o din locaşul de beton, mutând-o în vechea locaţie. La finalizarea operaţiunii au constatat că sunt mânjiţi de smoală pe uniforme. Poliţiştii au avut informaţii despre autorii acestei infracţiuni şi despre cel care a instigat-o. Dând dovadă de un discernământ deosebit, cei doi poliţişti au muşamalizat la propriu toată această întâmplare, pentru ca gestul necugetat a unor persoane din Parva să nu degenereze în tensiuni şi acţiuni care să scape de sub control.

Primarii celor două comune, de acord

Referitor la toată această situaţie, neverosimilă şi ciudată în acelaşi timp, în care locaţia unei mănăstiri este revendicată de două comunităţi vecine, ne-am adresat edililor şefi a celor două comune, Rebra şi Parva.

Primarul comunei Rebra, Ştefan Danci, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că Mănăstirea cu hramul „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, este situată pe teritoriul cadastral al comunei Rebra, având numărul 576. Toate autorizaţiile de construcţie şi avizele necesare au fost eliberate de administraţia comunei Rebra, impozitele fiind de asemenea plătite la această unitate administrativ teritorială. De asemenea, toţi slujitorii acestui aşezământ monahal, circa 30 de călugări, precum şi stareţul figurează în actele de identitate cu domiciliul în comuna Rebra.

La rândul lui, primarul din comuna Parva, venerabilul Gheorghe Stelian, care se pare că este cel mai vechi primar din judeţul Bistriţa-Năsăud, sau dacă nu din România, ne-a declarat sec, cu un zâmbet în colţul gurii, „Da, mănăstirea este situată pe teritoriul comunei Rebra”.

Ce ar mai fi de spus?

Ar mai trebui ca şi autorităţile bisericeşti să se conformeze acestei situaţii de fapt şi de drept.

Zaharia Cotoc