Micii printi din Bistrita

Este foarte greu pentru un părinte să înţeleagă de ce copilul lui nu manifestă niciun semn de duioşie, de tandreţe, ci dimpotrivă se retrage şi este complet indiferent la prezenţa lui. Nu mă pot pune în situaţia unui părinte care trebuie să accepte realitatea dureroasă că copilul lui suferă de autism şi se izolează într-o lume unde el nu are acces.

Centrul de Referinţă şi Resurse în Autism

Este mare nevoie de centre de specialitate care să consilieze părinţii şi să se ocupe de copii autişti, care au nevoie de mici de consiliere specială ca să se poată integra mai târziu în societate.

În municipiul Bistriţa există un astfel de centru, numit „Micul Prinţ”, care este funcţional din noiembrie 2007. Centrul se ocupă în prezent de opt copii autişti, băieţi între 3 şi 7 ani care suferă de autism sever şi mediu. Liviu Cotuţiu, psihologul centrului a explicat, pentru Gazeta de Bistriţa, că pentru fiecare copil a fost alcătuit un program specializat, în funcţie de gravitatea bolii şi în funcţie de nevoile fiecăruia. Este foarte important ca diagnosticarea să se întâmple la o vârstă cât mai fragedă deoarece, cu cât încep mai devreme să lucreze cu copii, cu atât au mai mari şanse de progrese şi de o viaţă căt mai „normală” ulterior.
Primul pas cu copiii care suferă de autism este stabilirea contactului vizual, focalizarea şi concentrarea atenţiei, după care încearcă trebuie încercată îmbunătăţirea limbajului, apoi determinarea lor să mănânce alimente noi etc, iar după primele progrese în domeniile mai sus menţionate încearcă să stabilască un program de lucru la fiecare copil în parte, a precizat Liviu Cotuţiu.

Scopul Asociaţiei

Centrul pentru Copii Autişti „Micul Prinţ" este un centru de zi, al cărui obiectiv este de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă şi adaptabilitate socială a copiilor cu tulburări din spectrul autist din municipiul Bistriţa.

Obiectivele prioritare

Printre obiectivele principale ale acestui centru se numără oferirea de asistenţă, tratament şi îngrijire a copiilor care îl frecventează.

Stimulare psiho – senzorio – motorie prin includerea copiilor cu autism în diverse terapii; integrarea socială, şcolară şi familială, sunt alte obiective urmărite de specialiştii Centrului. De asemenea, prioritare sunt şi schimbarea mentalităţii şi atitudinii sociale faţă de copii cu nevoi speciale, acordarea de training şi suport familiei copilului autist, dar şi informarea şi sensibilizarea comunităţii bistriţene cu privire la problematica copilului autist şi a familiei acestuia.

Asistenţă individualizată

Beneficiarii Centrului sunt 15 copii cu tulburări din spectrul autist cu vârsta cuprinsă între 3-7 ani, care provin din familii bistriţene cât şi familiile acestora. Având în vedere faptul că autismul este un handicap global care împiedică persoana să comunice obişnuit, să înţeleagă relaţiile sociale şi să înveţe prin metode obişnuite de învăţământ, este necesară o supraveghere atentă şi permanentă a comportamentului acestor copii. Activităţile recuperatorii sunt de durată, necesitând abilităţi specifice ale personalului angajat, ce funcţionează într-o echipă interdisciplinară de lucru. Asistenţa de specialitate a acestei categorii de copii prevede programe de abilitare individualizate ce vor conţine metode specifice şi de actualitate în domeniul autismului infantil.

Cei opt copii care suferă de autism sever sunt asistaţi, în funcţie de vârsta lor, gradul de afectare psiho – motrică, abilităţile prezentate de fiecare în parte la data venirii în Centru.

Tabloul clinic al acestei boli

În majoritatea cazurilor, această boală survine mai ales la băieţi, iar debutul ei se situează înaintea vârstei de 2 – 3 ani, uneori chiar şi în primul an de viaţă. La naştere copilul este aparent normal, fără anomalii fizice sau neurologice.

 

Antecedentele lui sunt nesemnificative. Dacă debutul este precoce, spre luna a 4-a – a 8-a de viaţă, la aceşti copii se remarcă lipsa mişcărilor anticipatorii atunci când sunt luaţi în braţe, precum şi lipsa zâmbetului ca răspuns la zâmbetul mamei.
Faţă de persoanele din jur copilul autist manifestă dezinteres. Nu reacţionează la prezenţa sau absenţa părinţilor ca şi când ar fi singur. Eşuează în a stabili contact cu anturajul. Astfel el ciupeşte sau muşcă persoanele din jur lipsit fiind de orice expresie afectivă şi poate face o criză de agitaţie cu autoagresivitate când cineva încearcă să-l scoată din lumea sa.
În contrast cu incapacitatea de a stabili relaţii sociale, copilul autist este îndemânatic în a manipula mediul neînsufleţit. Poate manifesta interes pentru diverse obiecte, însă fără a le utiliza într-un anumit scop. Are o memorie bună pentru diverse aranjamente spaţiale şi preferinţă pentru ordonarea unor obiecte deoarece el manifestă o nevoie obsedantă pentru “imuabil si identic”.

Se poate manifesta printr-o criză de mânie si panică atunci cînd survin schimbari în mediul din jurul său. Afectivitatea unui copil autist este modificată – este detaşat de părinţi şi legat de un obiect ciudat, pericolele reale nu-i provoacă frică, în schimb se sperie de stimuli obişnuiţi ca intensitate.

Uneori copilul autist emite sunete ciudate, fără semnificaţie. Dacă limbajul este dezvoltat, se observă o discrepanţă între posedarea vocabularului şi abilitatea de a-l folosi ca mijloc de comunicare socială. Structura gramaticală este imatură, stereotipiile, neologismele şi utilizarea neadecvată a pronumelui personal este frecventă.

Copilul vorbeşte despre el la persoana a II-a sau a III-a, nefolosind persoana I, decât eventual după vârsta de 5-7 ani sau chiar deloc. Dezvoltarea fizică a copilului autist este în general normală. Potenţialul cognitiv poate fi bun, dar cu realizări intelectuale inegale. Ei obţin performanţe în câte un domeniu, bazate pe o memorie remarcabilă. În general copiii autişti sunt liniştiţi şi pasivi.

Autismul din perspectiva unui părinte

În urma discuţiei pe care am avut-o cu Ana Dragu, fondatoarea Centrului de Referinţă şi Resurse în Autism „Micul Prinţ”, am primit o descriere amplă despre copiii cu tulburări din spectrul autist. Ea a vorbit şi din punctul de vedere a specialistului, dar mai ales ca mamă al unui băieţel autist, care a fost nevoită să înveţe pe pielea proprie ce înseamnă ignoranţa medicilor şi lipsa de specialişti în ceea ce priveşte această tulburare, ceea ce este foarte grav având în vedere căci cu cât este diagnosticat mai repede un copil, cu atât are şanse mai mari de reabilitare. Ana Dragu a atras atenţia şi asupra unor mituri legate de această tulburare, cum ar fi: că micuţii cu autism nu stabilesc niciodată contact vizual, în fiecare copil autist se ascunde un geniu, copii cu autism sunt incapabili să îşi arate afecţiunea, sunt incapabili să înveţe, nu vorbesc, nu doresc compania celorlalţi, autismul este vindecabil, lucruri care pun într-o lumină falsă copiii care suferă de această tulburare şi creează o percepţie greşită asupra bolii. Trebuie subliniat faptul, că aceşti copii au nevoie de afecţiune şi îşi manifestă afecţiunea dar în ritmul impus de ei, sunt capabili să înveţe şi dacă sunt preluaţi din timp de specialişti se fac progrese remarcabile şi în ceea ce priveşte stabilirea contactului vizual, focalizarea atenţiei, exprimarea verbală, îmbogăţirea vocabularului şi abilitatea de a o folosi ca mijloc de comunicare socială.

Noemi Constantin