Într-un numar din luna februarie, anul acesta, "GAZETA" a dezvaluit patania incredibila a unor bistriteni, plecati la munca în Spania, cu scopul de a-si face viata mai usoara, care au trimis o suma de bani în tara, prin Western Union, constatând ulterior ca aceasta pur si simplu sa evaporat în neant. Toate încercarile lor, la cei în drept, respectiv la organele de politie, pentru a afla ce sa întâmplat cu banii lor au ramas fara nici un rezultat. Desi au trecut mai mult de cinci luni de zile de la disparitia misterioasa a banilor, lucrurile se pare ca stau ca la început, adica nu s-a facut absolut nimic. În afara unui raspuns scris, primit de la IPJ Bistrita-Nasaud, aiuritor, care practic nu spune nimic, senzatia victimelor este ca în cazul lor nu sa facut si nu se face nici o ancheta si ca sunt dusi cu vorba.

Vasile Marec si sora lui, Mina, lucreaza de mai multi ani, în Spania, în provincia Barcelona, în localitatea Villanova i La Geltru. Din putinul pe care pot sa-l economiseasca, în luna septembrie 2007, Vasile Marec a trimis prin intermediul serviciului de transfer rapid de bani, Western Union, suma de 533 euro, pe numele lui Ioan Tiolan, din Feldru, banii reprezentând o plata pentru unele lucrari, la casa aflata în constructie a lui Vasile Marec. În ziua imediat urmatoare expedierii banilor din Spania, Ioan Tiolan, fiind anuntat de trimiterea acestora, s-a prezentat cu buletinul în mâna, la filiala Raiffeisen Bank din Nasaud pentru a-i ridica. Nu mica i-a fost mirarea sa constate ca banii au fost ridicati de o alta persoana. Cel putin asa i s-a comunicat de la banca, de la ghiseul Western Union. Cu toate ca a încercat sa-i convinga pe cei de la banca ca el este destinatarul banilor, ca numai el a avut numarul de cont respectiv, raspunsul primit a fost implacabil – banii au fost ridicati, de un anume Ioan Tiolan. Omului nu-i venea sa creada, deoarece el stia sigur ca el este adevaratul destinatar, ca actul lui de identitate nu a ajuns în nicio situatie în mâna unei alte persoane. Orice alta încercare de a dovedi ca el este adevaratul destinatar al sumei de bani respective a fost sortita esecului.

Raspunsuri evazive

Imediat vestea a ajuns si la Vasile Marec din Spania care a fost si el stupefiat de situatie. Suma, desigur nu este mare, dar stiind cât de greu se câstiga banii în strainatate, omul a încercat sa afle ce s-a întâmplat cu banii lui, cine i-a ridicat si cine este vinovat de situatia creata. Raspunsul pe care acesta l-a primit de la ghiseul Western Union din Spania, de unde a expediat banii, este unul si acelasi – banii au fost ridicati de o persoana din România. Venind acasa, Vasile Marec a încercat sa descâlceasca firele ciudatei si încurcatei afaceri, adresându-se cu încredere organelor de politie. La data de 6 noiembrie 2007, a depus o sesizare la IPJ Bistrita-Nasaud, la Serviciul de Investigare a Fraudelor, înregistrata cu numarul 443/52/3/3007. Fix dupa 30 de zile, primeste un raspuns din care nu rezulta nimic, dar care dovedeste clar ca sesizarea omului a fost tratata cu indiferenta, asta, ca sa nu spunem cu dispret. I se comunicat doar ca sesizarea lui a fost înregistarata cu AN (Autor Necunoscut), ca respectivul "s-a prezentat sub identitatea de Tiolan Ioan si a ridicat suma trimisa de catre sora dvs., folosind sistemul Western Union" si ca în conformitate cu prevederile art.224 C.p.p, fata de faptuitor se efectueaza acte premergatoare începerii urmaririi penale sub aspectul savârsirii infractiunii de înselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art.215 alin. 1 si 2, CP, urmând ca la identificarea faptuitorului si la finalizarea cercetarilor sa se propuna solutie legala prin Parchetul de pe lânga Judecatoria Bistrita". Nu comentam, încadrarea juridica a faptei este la latidudinea anchetatorilor sa o faca, desi se poate discuta pe aceasta tema.

Politia ridica din umeri

De la început, din acest raspuns primit de la politie sare în ochi o inadvertenta, dovada seriozitatii cu care sunt tratate sesizarile primite de la cetateni. Banii nu au fost expediati de catre sora lui Vasile Marec, asa cum rezulta din raspunsul primit de la politie, ci chiar de catre Vasile Marec însusi. Asa ca nu mai trebuie sa ne miram de acest raspuns gol de orice continut si forma. Orice alte încercari ale lui Vasile Marec de a afla care este stadiul rezolvarii sesizarii lui capata unul si acelasi raspuns – "sa mai astepte", "se fac cercetari", iar "la terminarea cercetarilor", va primi un raspuns etc. Vasile Marec este nedumerit de aceasta încetineala a cercetarilor si se întreaba, involuntar, care cercetari, într-o speta din punctul lui de vedere destul de simpla? Omul pe buna dreptate se întreaba ce este atât de complicat în aceasta ancheta, de ce în cinci luni nu a primit un raspuns cinstit si concret? Dovedind reale calitati de detectiv, Vasile Marec, afirma ca el nu poate întelege faptul ca pâna acum politia nu a putut stabili traseul electronic al banilor, cu atât mai mult cu cât cei de la Western Union din Spania i-au comunicat ca banii au fost expediati si au fost ridicati de o persoana din România, care s-a prezentat sub identitatea si cu actul de identitate a lui Ioan Tiolan. Chiar este atât de greu, ca printr-o simpla adresa la Western Union România, sa se stabileasca cu precizie locatia Western Union din România de unde sau ridicat bani, numele operatorului care a procesat operatiunea de ridicare a banilor, data, ora, minutul si secunda când a fost efectuata ridicarea banilor? Daca era stabilit acest lucru poate ca ancheta avea o alta viteza, un alt curs. Se putea sta de vorba cu operatorul care a efectuat operatiunea, ocazie cu care puteau fi identificate si alte urme care sa duca la identificarea autorului, copia actului de identitate pe baza caruia s-a efectuat ridicarea banilor. Mai mult, operatoarea care a platit suma de bani respectiva, nu putea sa o faca fara ca destinatarul banilor sa fi dezvaluit cele zece cifre ale numarului de control al transferului rapid de bani. Sigur cei de la politie pot spune ca au alte anchete în lucru, deosebit de complexe, ca infractorii cu gulere albe le tremura camasa pe ei gândindu-se la ce-i asteapta, ca sunt în joc fraude de zeci de milioane, ca necazul lui Vasile Marec este minor, iar omul poate sa mai astepte, ca problema lui nu este atât de importanta etc. Dar totusi au trecut cinci luni de zile din momentul în care Vasile Marec a depus sesizarea la politie în data de 06 noiembrie 2007 si în afara unui raspuns scris, fara continut si a altora verbale cu aceeasi valoare, altceva concret nu a primit. Concluzia este doar una – aceea ca este dus permanent cu vorba. Chiar sa fie atât de complicat acest caz, sa depaseasca, expertiza, calificarea si capacitatea celor de la politie de a-l rezolva? Probabil situatia este cu totul alta – sesizarea lui Vasile Marec zace uitata prin vreo mapa, pe care s-a depus praful.
 
Ovidiu Tudoran

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.