Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) nu este de acord cu propunerile ministrului Administraţiei şi Internelor cu privire la acordarea a 10 zile libere, fără plata, pentru angajaţii ministerului, până când legea nu va fi publicată în Monitorul oficial pentru a intra în vigoare.
Potrivit comunicatului remis Gazetei de Bistriţa de conducerea SNPPC Bistriţa-Năsăud, în ultimele zile, poliţiştii sunt obligaţi de către şefi să întocmească rapoarte pentru a fi de acord cu însuşirea acestor zile, începând cu luna septembrie.
"Orice încercare de a obliga poliţiştii să solicite zile libere fără plată, se face cu încălcarea prevederilor legale în vigoare. Proiectul de lege prevede ca aceste măsuri se aplică pentru perioada octombrie-decembrie 2009", se precizează în document.
Totodată, se solicită poliţiştilor să refuze întocmirea unor astfel de rapoarte "deoarece şefii săvârşesc fapte de abuz în serviciu prin obligarea întocmirii acestora", iar presiunile se fac doar pentru a satisface dorinţele unor reprezentanţi ai MAI, care trebuie să înfăptuiască politica de „partid”, aşa cum au promis la „înscăunare”.
"Pentru a diminua cheltuielile de personal, preşedintele SNPPC a propus în cadrul Colegiului de conducere al MAI, din data de 09.09.2009, ca sporul financiar de 50%, acordat pentru ”lucrări de excepţie„ să fie anulat, pentru o durată de doar 3 luni de zile pentru poliţiştii care beneficiază de acest spor (circa 85% şefi şi 15% executanţi).
Această minimă renunţare ar fi acoperit 2 zile, din cele 10 care vor reduce veniturile întregului personal. Prin urmare, concediul fără plată ar fi fost de 8 zile, nu de 10, iar reducerea venitului personal s-ar fi redus de la 15,5%/lună, aşa cum este prevăzut în lege, la circa 12%/lună.
Reacţia conducerii MAI ne-a surprins: nicio persoană nu a fost de acord să se solidarizeze cu restul angajaţilor !
Ministrul Administraţiei şi Internelor a afirmat că efectivele care beneficiază de acest spor au fost reduse la 1/3, astfel, sporul a rămas o modalitate de a motiva şefii pentru a coordona activităţile instituţiei.
Afirmaţia ministrului nu face decât să întărească o zicală românească „Cine împarte, parte îşi face”.
La întrebarea preşedintelui SNPPC: Cum motivaţi poliţiştii care derulează activităţi profesionale de execuţie ? , ministrul nu a dat niciun răspuns. Şi tăcerea este un răspuns. (vorba unui parlamentar: „Binele nostru este binele întregului popor!”). Pentru reducerea cheltuielilor de personal, în situaţia în care legea va intra totuşi în vigoare, SNPPC propune ministerului să calculeze datoriile financiare pe care le are către fiecare angajat în parte, după cum urmează:
– orele suplimentare lucrate, care nu au fost compensate în bani sau cu timp liber corespunzător;
– prima de concediu neachitată pentru anul 2009;
– compensaţia de chirie neachitată pentru personalul beneficiar;
– contravaloarea dreptului de echipament pentru anul 2009;
– decontarea transportului la şi de la locul de muncă pentru personalul benficiar;
– decontarea transportului pentru efectuarea concediului de odihna şi altele.
Din echivalentul în bani a celor 10 zile libere fără plată, instituţia trebuie să scadă, mai întâi, datoriile pe care le înregistrează în acest moment faţă de fiecare angajat, iar diferenţa (1,2… 5 zile) să reprezinte exact numărul de zile corespunzător acoperirii procentului de 15,5% de reducere a cheltuielilor de personal.
Desigur, acest calcul individual pare mai complicat, dar este echitabil în comparaţie cu aplicarea globală şi nediferenţiată a prevederilor unei legi.
Informativ, vă aducem la cunoştinţă că ministerul are datorii către angajaţi de circa 450 milioane lei (aproximativ 105 milioane EURO)", precizează inspectorul principal Paul- Leon Andreica, preşedintele SNPPC Bistriţa-Năsăud.
Liana Mureşan
La Revolutie, am fost niste prosti ca n-am impuscat noi pe toti b…..sii de generali, care inca mai conduc aceste institutii si care incearca cu disperare sa bage pumnii in gura politistilor ca sa-si mentina „cascavalul”… !