Vineri, 2 octombrie, de la ora 18.30 va avea loc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa, Turneul filmelor de curt metraj "Spune pe scurt". Biletele s-au pus în vânzare la caseria Casei de Cultură a Sindicatelor din Bistriţa. Preţul unui bilet este de 10 lei. Partener local al evenimentului este Hotel Coroana de Aur.

"Spune pe Scurt" este singura reţea de distribuţie "made in Romania" a filmelor de scurt metraj, pe plan intern şi internaţional.

Aflat în primul an de existenţă, "Spune pe Scurt" a debutat în luna mai a acestui an cu un Festival Online de Scurt Metraj, la care au participat 50 de filme de scurt metraj din 11 ţări.

În perioada 16 septembrie – 31 octombrie 2009, o echipă a festivalului "Spune pe Scurt" pleacă într-un turneu ce va cuprinde 27 de oraşe din România. În sălile de spectacol din fiecare oraş, se vor proiecta 4 ore de scurt metraj (participante în anii precedenţi la Oscar, Cannes, New York sau Berlin), atent selecţionate pentru destinderea publicului. Evenimentele "Spune pe Scurt" (SPS) vor continua la sfârşitul anului şi începutul lui 2010 cu o serie de workshop-uri, proiecţii de film pentru copii şi concurs de scurt metraj low/no budget. Turneul "Spune pe Scurt" cuprinde 18 filme de scurt metraj din 11 ţări: România, Germania, Israel, Moldova, Italia, Spania, UK, Singapore, Polonia, Slovacia, Australia.

Filmele vor fi structurate în două părţi a câte două ore, cu o pauză de 15 minute între ele. Proiecţiile vor începe la 18:30 şi se vor termina în jurul orei 23:00. Un bilet de intrare la festivalul "Spune pe Scurt" costă 10 lei şi poate fi achiziţiona  de la locaţiile de desfăşurare a proiecţiilor de film.

Iulia STUPINEAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.