Luni, 29 iunie a avut loc o nouă şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud. Pe ordinea de zi s-au aflat 12 proiecte de hotărâre, plus o suplimentare privind validarea nominală a membrilor Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud.

 

Validarea membrilor ATOP B-N a fost prin vot secret, cu 21 de voturi pentru, 7 împotrivă şi 2 abţineri. Consilierii judeţeni au aprobat de asemenea organigrama şi statul de funcţii pe 2009 a Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor Bistriţa-Năsăud, a Bibliotecii Judeţene; a Complexului Muzeal şi a Centrului Judeţean pentru Cultură. Au primit aprobare şi programele culturale pe 2009 la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, programele de activitate pe anul 2009 la Complexul Muzeal şi programul activităţilor culturale la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Vot favorabil au avut şi protocolul de predare – primire privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; trecerea din domeniul public în domeniul privat a unui imobil şi transmiterea dreptului de propritate cu titlu gratuit în favoarea Protopopiatului Ortodox Român Bistriţa; însuşirea modificării şi completării hotărârii de Guvern privind atestarea domeniului public al judeţului Bistriţa-Năsăud, precum şi a municipiului, oraşelor şi comunelor din judeţul Bistriţa-Năsăud; înscrierea în domeniul public al judeţului Bistriţa-Năsăud a unui imobil şi aprobarea listei traseelor turistice montane. Toate proiectele au fost aprobate, unii consilieri judeţeni având mici intervenţii, majoritatea privind aprecierile unor oameni sau instituţii. 

 

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.