Regele muzicii pop Michael Jackson, care a cunoscut consacrarea încă din copilărie şi a marcat pentru zeci de ani lumea dansului cu ritmul sau exuberant, a murit joi, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac.

Potrivit L.A.Times, cântăreţul fusese transportat de urgenţă la spital de către o echipă de paramedici chemaţi la locuinţa sa şi care l-au găsit fără suflare.

 

Vestea morţii lui Michael Jackson fusese anunţată mai întâi de site-ul specializat de divertisment TMZ.com, care informa că vedeta a suferit un stop cardiac la domiciliul sau din Holmby Hills, iar paramedicii nu au reuşit să-l resusciteze.

Vestea a fost confirmată de un oficial al institutului medico-legal din Los Angeles.

Sute de oameni s-au adunat în faţa Centrului Medical UCLA din Los Angeles.

Tragica ştire vine după ce artistul, în vârstă de 50 de ani, anunţase că va reveni pe scenă după ani în care a ţinut prima pagina a tabloidelor în principal cu procesul în care a fost judecat şi achitat pentru molestare de minori.

Turneul trebuia să înceapă luna viitoare, la Londra, urmând să continue până în martie 2010. În ultimele două luni, cântăreţul a făcut repetiţii în zona Los Angeles, pregătindu-se pentru seria de concerte.

Biletele pentru cele 50 de concerte programate la Londra, puse în vânzare în martie, s-au epuizat în câteva minute.

Şi fanii din România l-au putut vedea în concert în anul 1992, în cadrul turneului "Dangerous". Milioane de fani din ţară şi din străinătate au fost la Bucureşti. Înregistrarea concertului din Capitală a fost cea mai vizionată înregistrare a unui concert difuzat pe canalul HBO, până atunci.

Michael Joseph Jackson s-a născut în  29 august 1958. Numit şi Regele Muzicii Pop, a fost al şaptelea membru al familiei Jackson. A debutat în cariera muzicală de la vârsta de 11 ani ca membru al formaţiei The Jackson 5, din care mai făceau parte Jackie, Tito, Jermaine şi Marlon, patru fraţi mai mari ai lui Michael.  Şi-a început cariera solo în 1971 în timp ce era încă membru al grupului. Cinci dintre albumele sale solo au devenit cele mai bine vândute albume din întreaga lume : Off the Wall (1979), Thriller (1982), Bad (1987), Dangerous (1991 ) şi History (1995).

Michael Jackson a fost unul dintre puţinii artişti care au fost introduşi în Rock and Roll Hall of Fame de două ori. Cântăreţul a vândut în timpul vieţii în jur de 750 de milioane de discuri şi a obţinut  13 premii Grammy.

 

Liana Mureşan

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.