La şedinţa de astăzi a Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ioan Sidor Bodescu a făcute o trecere în revistă a măsurilor luate de vechiul ATOP.

 

Una dintre acestea a fost instituirea folosirii de către căruţaşi, pe drumurile publice, a vestelor reflectorizante, ceea ce a dus la o scădere importantă a numărului de accidente rutiere în care au fost implicate căruţele. Acest program va fi continual şi de noul ATOP. Şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie a declarat că în schimb a crescut mult numărul accidentelor rutiere în care sunt implicaţi vârstinicii care traversează şoseaua prin locuri nemarcate şi fără a se asigura, în special în sectoarele de drum modernizat cum ar fi DN 17, la Tiha Bârgăului. Pentru conştientizarea lor, poliţiştii dar şi membrii ATOP vor demara campanii de informare, în care vor fi implicaţi inclusiv preoţii. De asemenea, Ioan Sidor Bodescu a anunţat că s-au luat măsuri speciale pentru perioada de criză în care există o tendinţă de creştere a infracţiunilor de natură economică, implicând inclusiv fraudele la adresa bugetului de stat şi a celor care implică violenţa.

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.