
O nouă țeapă cu imagini realizate de AI face ravagii în mediul online, fiind un trend care a prins rădăcini și în țara noastră. În plasa a căzut și fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg.
Silviu Gresoi, expert în inteligență artificială și combaterea fraudei, trage mai multe semnale de alrmă privind aceste poze de pe rețelele de socializare:
„Din pacate, peste 30.000 de aprecieri a strâns această poză generată de AI, fiind utilizată pentru a cere donații. Poza nu pare deloc „reală”, iar un tool de verificare confirmă și el falsul observat. Acest tip de fraudă va lua amploare. Nu donați, verificați și raportați”, scrie Gresoi pe linkedin.com.
Este vorba de imaginea de mai jos, care face apel la mila publicului, fiind atașat și un cont de Revolut în care se poate dona. Imaginea este generată de AI, iar banii vor ajunge în conturile unui țepar.

Aceleaşi postări le găsim şi pe alte pagini: „România tradiţională”, „Despre România”, Credinţă şi rugăciuni”, „România live”, „România Today”, „Tradiţional Românesc”. Peste 90 la sută din postări au imagini create cu inteligenţa artificială. Şi like-uri de la sute de mii de români.