Vasile Cucură, tânărul din Târlișua condamnat în iunie anul trecut de Tribunalul Bistrița-Năsăud la aproape 4 ani și jumătate de închisoare pentru comiterea mai multor infracțiuni, cea principală fiind de trafic de persoane, merge după gratii, după ce Curtea de Apel Cluj a menținut sentința pronunțată de instanța de fond. Procurorii DIICOT Bistrița-Năsăud au vrut o pedeapsă mult mai mare, de 10 ani şi 8 luni închisoare, însă apelul lor a fost respins de judecătorii clujeni.

Problemele tânărului au pornit în august 2022, când s-a dus la poliție și a depus o plângere penală împotriva unui consătean, persoană autorizată să dețină, să poarte și să folosească arme letale de vânătoare, că ar fi tras cu arma în timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe un drum public prin localitatea Cireași. Drept urmare, procurorii din Beclean au demarat cercetări IN REM cu privire la infracțiunea de uzul de armă fără drept.

O lună mai târziu, cel pârât de Cucură a depus și el o plângere penală împotriva tânărului, pentru amenințare, în care a arătat că în luna iulie același an, în timp ce se afla pe raza localităților Borleasa și Cireași, a fost amenințat cu acte de violență de tânăr, amenințări care s-au repetat și în luna septembrie, inclusiv prin două mesaje audio transmise prin aplicația Messenger. În aceeași plângere, bărbatul a solicitat efectuarea de cercetări față de Vasile Cucură, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, întrucât a sesizat în mod nereal organele de poliție cu privire la faptul că la data de 12.08.2022 ar fi tras după acesta cu arma de vânătoare.

Ei, de aici și până ca procurorii să afle că Vasile Cucură ar fi comis și alte infracțiuni mai grave – trafic de persoane, trafic de droguri de mare risc, efectuarea fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive – nu a fost decât un pas. Drept urmare, dosarul a fost declinat către DIICOT, care a demarat cercetări cu privire la comiterea acestor infracțiuni.

Spre finele lunii mai 2023, Cucură a fost reținut și dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis însă ca tânărul să fie arestat la domiciliu. Două săptămâni mai târziu, Cucură avea să ajungă în arest preventiv, după ce nu a respectat măsura preventivă impusă de instanță și a plecat la plimbare cu o amică, cu mașina, polițiștii depistându-l în localitatea Agrieș.

Când a fost trimis în judecată Cucură avea 9 capete de acuzare: trafic de persoane, tentativă de trafic de minori, inducerea în eroare a organelor judiciare, amenințare (3 acte materiale), acces ilegal la un sistem informatic (10 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (10 acte materiale), evadare și două fapte de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

S-a ținut scai de capul unei minore

În rechizitoriu, procurorii arată că, prima care a căzut în plasa lui Cucură a fost o minoră care era elevă la o școală din Beclean. Fata a fost contactată de Cucură, la începutul anului 2022, prin mesaje pe Facebook și i-a cerut să se întâlnească cu el. După mai multe refuzuri ale fetei, cei doi s-au întâlnit totuși, Cucură comportându-se într-o primă fază frumos cu minora.

“Inculpatul i-a lăsat impresia minorei că o iubește, că vrea să conviețuiască cu ea și i-a cerut să se mute la domiciliul său, întrucât și părinții săi și-ar dori așa ceva. La un moment dat, pentru a o determina pe minoră să accepte să se mute cu el, inculpatul Cucură Vasile i-a trimis o fotografie cu o casă mare spunând că este casa lui, însă minora a aflat  că inculpatul locuiește într-o casă mică construită din bolțari.

Persoana vătămată (…) i-a cerut în mai multe rânduri inculpatului să vină la domiciliul său și să discute cu mama sa, însă de fiecare dată inculpatul s-a eschivat invocând diferite motive. Întrucât minora fusese diagnosticată cu (…), știa că părinții săi nu sunt de acord ca ea să se mute la altă locuință, astfel încât a refuzat propunerea inculpatului.

La întâlnirile următoare, în perioada februarie-aprilie 2022, inculpatul Cucură Vasile i-a spus minorei că vrea să o ducă în (…) unde lucrează și el, însă la solicitarea minorei de a veni să discute cu părinții săi a refuzat. În aceeași perioadă, inculpatul a întreținut cu minora în 3 rânduri raporturi sexuale consimțite în autoturismul inculpatului, în două rânduri și la pensiunea (…), într-o împrejurare.

La data de 19.04.2022, într-o împrejurare, aflându-se în orașul Beclean, inculpatul a luat telefonul minorei (…) pretins pentru a vorbi cu mama acesteia și s-a retras pentru ca minora să nu vadă ce face cu aparatul telefonic. În realitate, inculpatul Cucură Vasile i-a transmis mamei minorei să nu o mai sune că în acel moment pleacă din țară și că este pe drum. Mama minorei, persoana vătămată (…), după 4 minute de la primirea mesajului a răspuns cu mesajul: «sun la poliție» iar apoi cu «răspunde». În lipsa unui răspuns, persoana vătămată (…) a apelat la 112 și a sesizat dispariția fiicei sale.

După ce a terminat pretinsa discuție, și după ce inculpatul a realizat că minora va fi căutată a revenit la autoturism și i-a spus minorei că este căutată de poliție și de jandarmi, că va fi bătută și că o să i se smulgă părul din cap.

Inculpatul s-a deplasat cu autoturismul cu minora trecând prin (…), până în (…), iar în dreptul unui magazin de materiale de construcții, i-a spus minorei să coboare din autoturism și să sară în fața primului autoturism care va veni, după care el o va lua și o va duce la spital, restituindu-i telefonul.

Pe fondul afecțiunilor sale, minorei i s-au părut credibile susținerile inculpatului astfel încât era pregătită să sară în fața primului autoturism care s-ar fi apropiat, însă a apărut dinspre Uriu un echipaj de poliție care a luat-o pe minoră și a dus-o în primă fază la domiciliu iar apoi la secția din Reteag, împreună cu mama sa. La momentul identificării minorei, un polițist l-a întrebat pe inculpat dacă o cunoaște pe minoră însă inculpatul a negat.

Cu ocazia audierilor la poliție nici minora și nici mama acesteia nu au vrut să formuleze plângere împotriva inculpatului”, arată procurorii, care mai precizează că tânărul a continuat să o contacteze pe minoră și să o urmărească, amenințând-o totodată că va fi luată cu forța de un anumit bărbat și dusă în străinătate la ”produs”.

Fata a înregistrat una dintre convorbirile cu Cucură și i-a spus că îl va reclama la poliție, însă tânărul s-a lăudat că are relații.

Fiindcă a fost refuzat constant, Cucură a luat legătura cu un amic de-al său, căruia i-a cerut să îl ajute să se împace cu fata, motivând că ar fi lăsat-o gravidă. Amicul său a refuzat însă să se implice. De teama de a nu fi răpită, fata nu a mai fost lăsată de mamă să meargă la școală timp de vreo două săptămâni.

Anchetatorii mai arată că, în timpul relației cu minora, Cucură a convins-o aceasta să îi dea cardul ei, dar și pe cel al mamei sale, de pe care ulterior a retras anumite sume de bani, fără drept.

Altă tânără, obligată să se prostitueze

Cum nu a avut succes cu minora, Cucură și-a îndreptat atenția asupra altei tinere, pe care, în februarie 2023, a convins-o să practice prostituția, “profitând de starea acesteia de vulnerabilitate (în concret, lipsa mijloacelor de trai și a unei locuințe, plus doi copii)”. Ca și în primul caz, inițial Cucură s-a purtat frumos cu ea, promițând-i că vor avea o relație serioasă, că vor locui împreună, mai ales că va lucra în calitate de șofer de tir în străinătate (deși la data de 2.08.2022, îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar plângerea sa împotriva procesului verbal de constatare a contravenției fusese respinsă) unde o va duce și pe ea.

Procurorii spun că, prin inducerea în eroare a tinerei, prin promisiuni că va avea o relație serioasă cu ea, invocând și faptul că îi datora sume de bani, în cursul lunii februarie 2023, Cucură a dus-o pe centura municipiului Bistrița și a determinat-o prin constrângere să practice prostituția, obținând astfel, în 4 zile, 700 de lei.

Condamnat la aproape 4 ani și jumătate

La finalul procesului care s-a derulat la Tribunalul Bistrița-Năsăud, judecătorii i-au aplicat următoarele pedepse:

– 2 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de persoane;

 – 1 an şi 6 luni închisoare pentru tentativă de trafic de minori;

 – 1 an şi 2 luni închisoare, pentru acces ilegal la un sistem informatic;

 – 1 an şi 2 luni închisoare, pentru efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos,

 – 8 luni închisoare, pentru inducerea în eroare a organelor judiciare;

 – 3 luni închisoare, pentru ameninţare;

 – 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evadare;

 – 6 luni închisoare, pentru conducerea unui vehicul fără permis;

 – 8 luni închisoare, pentru conducerea unui vehicul fără permis.

După contopirea acestor pedepse a rezultat o condamnare de 4 ani 5 luni şi 20 zile închisoare, în regim de detenție.

Procurorii au vrut o condamnare de peste 10 ani de închisoare! Judecătorii clujeni au spus nu

Procurorii au fost de părere că pedeapsa este mult prea mică și au atacat sentința instanței de fond la Curtea de Apel Cluj. În instanță procurorii au arătat că “inculpatul Cucură Vasile este perseverent, că a continuat activitatea, chiar după momentul în care s-au declanşat cercetările faţă de el, este o persoană violentă”, astfel că pedeapsa stabilită de tribunal este insuficientă, aspect care îl va determina să continue activitățile infracționale.

Pe cale de consecință procurorii DIICOT au solicitat să se dispună condamnarea inculpatului astfel:

-pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane – la pedeapsa de 5 ani închisoare;

-pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trafic de minori – la pedeapsa de 4 ani închisoare;

-pentru săvârşirea infracţiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare – la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare;

-pentru şăvârşirea infracţiunii de ameninţare (3 acte materiale) – la pedeapsa de 1 an închisoare.

 – pentru săvârşirea infracţiunii acces ilegal la un sistem informatic (10;acte materiale) – la pedeapsa de 2 ani închisoare:

-pentru şăvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (10 acte materiale) – la pedeapsa de 2 ani închisoare.

-pentru săvârşirea infracţiunii de evadare – la pedeapsa de 2 ani închisoare.

-pentru săvârşirea infracţiunii conducere fără permis (comisă la 20.05.2023) – la pedeapsa de 3 ani închisoare.

-pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis (comisă la 12.06.2023) – la pedeapsa de 2 ani închisoare.

După contopirea acestor pedepse ar fi rezultat o condamnare de 10 ani şi 8 luni închisoare, însă judecătorii Curții au respins acțiunea procurorilor DIICOT, considerând că prima instanță a judecat corect cauza.

“Contrar argumentelor prezentate de apelanţi, Curtea apreciază că aplicarea unor pedepse cu închisoarea, pe durata stabilită de prima instanţă pentru fiecare din infracţiunile săvârşite de inculpat, reprezintă un tratament sancţionatoriu justificat, raportat atât la ansamblul circumstanțelor care caracterizează persoana inculpatului, la natura faptelor săvârşite şi la întreg ansamblul în care acestea au fost comise, precum şi la consecinţele produse, fiind în măsură a corija pe viitor conduita inculpatului.

Referitor la solicitarea majorării pedepselor aplicate inculpatului, Curtea reţine că nu se impune admiterea acestei solicitări, ţinând seama de criteriile de individualizare prev. de art. 74 C.pen., în special datele care caracterizează persoana inculpatului, de care instanţa trebuie să ţină seama în procesul de individualizare a pedepsei.

Prin urmare, în considerarea ansamblului circumstanţelor în care faptele au fost săvârşite şi gravităţii ridicate pe care acestea le reflectă, corect surprinse în considerentele hotărârii apelate, pedepsele aplicate de prima instanţă inculpatului sunt apreciate de instanţa de control judiciar ca fiind suficiente, dar şi necesare pentru atingerea scopului răspunderii penale şi al pedepsei.

În acest context, în acord cu susţinerile apelantului-DIICOT-Biroul Teritorial Bistrița Năsăud, Curtea apreciază că activitatea infracţională a inculpatului este de o gravitate ridicată, raportat la amploarea acesteia şi, în special, la natura infracţiunilor săvârşite (în special infracţiunile de trafic de persoane şi tentativă de trafic de minori). Cu toate acestea, ţinând seama şi de incidenţa în cauză a cauzelor de atenuare prev. de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 rep. şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, precum şi de existenţa unor date care caracterizează favorabil persoana inculpatului (persoană tânără, care a avut o atitudine de recunoaştere şi regret a faptelor comise şi care se află la prima confruntare cu legea penală, neavând antecedente penale), Curtea apreciază că pedepsele stabilite şi aplicate inculpatului de către prima instanţă (orientate spre minimul special, dar superioare acestui minim, tocmai în considerarea circumstanţelor reale în care infracţiunile au fost săvârşite), sunt apte să asigure o reală reeducare a inculpatului şi crearea premiselor conștientizării conduitei culpabile şi formării unei deprinderi în acord cu normele de conduită impuse prin legiferare, fără a se impune majorarea acestora.

Mai mult decât atât, se reţine că executarea pedepsei rezultante aplicate inculpatului se va face în regim detenție. Or, Curtea apreciază că această modalitate de executare a pedepsei este aptă să contribuie la împlinirea dublului scop al pedepsei, de prevenţie generală şi specială şi să asigure reeducarea şi reintegrarea inculpatului, în conduita conformă dispoziţiilor legale, chiar şi în contextul condamnării inculpatului la pedepse cu închisoarea orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunile săvârşite”, se arată în motivarea Curții de Apel Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.