Trei adulți și un copil au fost transportați joi la spital, în urma unui accident rutier produs în localitatea Herina. Autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Pompierii militari au intervenit azi la un accident rutier produs între două autoturisme pe raza localității Herina.
În urma accidentului rutier, trei adulți și un copil au fost transportați la spital.
„Victimele sunt conștiente și cooperante, se vor continua investigațiile medicale la UPU SMURD Bistrița”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
Polițiștii cercetează împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.
„Din primele date, un bărbat de 55 de ani din Milaș, în timp ce conducea un autoturism între localitățile Galații Bistriței și Herina, a pierdut controlul direcției, a acroșat o bornă kilometrică, după care s-a răsturnat.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a patru persoane, pasagere în autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.