Ilie Hosu, dublu campion mondial la popice este încă un sportiv care rupe tăcerea: a câştigat definitiv un proces împotriva Ministerului Tineretului şi Sportului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, i se refuză în continuare acordarea indemnizaţiei de merit, în timp ce angajaţii unor federaţii vor încasa recompense substanţiale pentru rezultatele sportivilor de la Jocurile Olimpice 2024.

„Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, doamna Elisabeta Lipă, a afirmat, săptămâna trecută, că prin premierea angajaţilor federaţiilor care au obţinut medalii la Jocurile Olimpice statul îşi arată aprecierea. Noi nu cerem să primim recompense pentru munca altora şi nici nu contest dreptul cuiva de primi o primă, noi cerem să ni se acorde un drept câştigat prin performanţele noastre, un drept recunoscut definitiv inclusiv prin instanţă. Nu cerem decât ceea ce ne oferă legea în urma performanţelor noastre. Mi s-a spus că figurez pe o listă de aşteptare la Ministerul Tineretului şi Sportului, actuala Agenţie Naţională pentru Sport. Din 2014 am depus dosarul la Ministerul Tineretului şi Sportului, prin adresa nr. 9.456 din 23.09.2014, legea aşa spune, că la împlinirea vârstei de 60 de ani se depune dosarul pentru indemnizaţia de merit. Am deschis o acţiune în instanţă, în anul 2016, pentru acordarea indemnizaţiei prevăzute de lege, alături de alţi doi colegi, Alexandru Şereş şi Alexandru Tudor, iar în data de 27 iunie 2023, ÎCCJ a pronunţat o soluţie definitivă, obligând Ministerul Tineretului şi Sportului să ne includă pe lista propusă pentru comisie. Hotărârea judecătorească nu a fost pusă în aplicare nici până acum. Nici măcar nu mi se răspunde atunci când întreb de ce nu mi se acordă indemnizaţia, în condiţiile în care alţi foşti colegi.”

Fostul campion a spus că, în lipsa indemnizaţiei de merit, lucrează în continuare ca agent de pază pentru a se putea întreţine, deşi a trecut de vârsta de 70 de ani. Ilie Hosu spune că a avut rezultate remarcabile şi în calitate de antrenor al naţionalei de popice, dar şi ca sportiv, fiind membru al lotului naţional de popice timp de 17 ani, iar alţi 8 ani a fost antrenor.

Sursa: StiripeSurse

Citește și: https://gazetadebistrita.ro/cultura-dopajului-pe-podiumurile-din-cluj-napoca-urca-cei-injectati-declaratiile-socante-ale-sportivilor-distrug-imaginea-sportului-curat/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.