Eugen Curteanu, numit de Guvern subprefect al județului Bistrița-Năsăud după ce Ioan Zegreana demisionat din funcție, a depus jurământul și și-a preluat oficial atribuțiile la Instituția Prefectului.

„Astăzi, 10 octombrie 2024, prin Hotărârea Guvernului nr. 1243/2024, domnul Curteanu Eugen-Dicones a fost numit în funcția de subprefect al județului Bistrița-Năsăud.

Domnul Curteanu Eugen-Dicones a depus jurământul, în conformitate cu dispozițiile art.251 alin (3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare”, a transmis Instituția Prefectului Bistrița-Năsăud.

La evenimentul care a avut loc în sistem videoconferință, au luat parte Directorul General al Direcției Generale pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului, domnul Teodor Iulian GHEORGHE și doamna Aneta Matei, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.