Trei persoane au ajuns luni dimineața la spital, după ce autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un cap de pod, pe DN 17, în Beclean.

La locul accidentului au intervenit pompierii de la Stația Beclean, care au găsit trei persoane rănite.

„În urma accidentului rutier au rezultat trei victime dintre care două prezentau fracturi la membre inferioare și superioare ( un bărbat prezenta o fractura la un membru inferior, respectiv o femeie prezenta fractura la un membru superior) fiind evacuați cu echipajele aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud la UPU SMURD Bistrița, iar în bărbat cu excoriatii a fost transportat la CPU Beclean cu echipajul de prim ajutor SMURD”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.

La fața locului au fost prezenți și polițiștii pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

„Din primele date, un tânăr de 21 de ani din Dumitrița, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beclean-Bistrița, într-o curbă a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătorului auto și a doi pasageri. Tânărul de 21 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii din Beclean continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.