Dacă suntem în septembrie și toamna bate puternic la ușă nu înseamnă că trebuie să îți iei gândul de la concediu și de la relaxare. La Ștrandul Termal Tășnad lucrurile sunt neschimbate, indiferent de sezon. Apa termală e la fel de benefică indiferent de gradele pe care le arată termometrele, iar ștrandul continuă să fie deschis. Singura modificare pe care sezonul de toamnă o aduce este închiderea piscinei cu apă rece, dar nu pentru mult timp, pentru că aceasta va primi o nouă utilitate.

Bazinele cu apă termală sunt în continuare funcționale

Bazinele cu apă termală rămân funcționale pentru toți cei care doresc să se bucure de o cură de ape termale și știm cu toții cât sunt acestea de bune pentru sănătate și pentru refacere, unde mai pui că amplifică sentimentul de relaxare pe care dorești să-l simți atunci când ești în concediu de odihnă.

Ba mai mult, chiar dacă acum bazin cu apă rece a fost închis, acesta va deveni curând bazin cu apă termală, pentru că se va deschidepavilionul de iarnă. Acesta este amplasat la marginea piscinei, ceea ce permite accesul facil, de la vestiar direct în apă, fără să mai fii nevoit să ieși din spațiu închis pentru a ajunge la bazin. Astfel, Ștrandul Tășnad este unul potrivit pentru relaxare și tratament, indiferent de sezon, asigurând toate condițiile în acest sens.

Bonus pentru turiști

Turiștii care aleg această perioadă pentru a petrece un concediu la Tășnad au parte și de suprize. Conducerea orașului, cea care administrează zona de agrement, a decis eliminarea taxei de parcare de la ștrand, astfel că aveți parte de costuri reduse. Puteți să veniți la ștrand pentru o zi sau să alegeți o cazare mai departe de ștrand, pentru că de acum, să parchezi pe locurile amenajate turiștilor nu mai implică nici o taxă.

Unitățile de cazare din ștrand rămân de asemenea deschise, pe tot parcursul anului, iar mare parte dintre ele au redus tarifele, odată cu incheierea sezonului de vară.

Pentru turiștii care vor reveni abia anul viitor la Tășnad sunt pregătite și alte surprize, cum ar fi un vestiar și grup sanitar modern, cu un design futurist, dar și un nou bazin cu apă rece, cu două tobogane de mari dimensiuni, care vor face deliciul tuturor, indiferent de vârstă.

Detalii despre modificările de program dar și despre unitățile de cazare găsiși pe pagina Stațiunea Turistică Tășnad

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.