Un bărbat din Cușma a ajuns luni după gratii, după ce a condus beat și nu a vrut să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul a fost oprit în trafic duminică, pe DJ 172G, de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului, însă doar după o goană de câțiva kilometri, după ce acesta nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor.
Oamenii legii au descoperit și motivul: bărbatul era beat, aparatul etilotest indicând 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, și avea permisul suspendat, astfel că acesta nu avea dreptul de a conduce pe drumurile publice.
Întrucât a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei, dar și pentru că nu era la prima abatere, bărbatul a fost reținut, iar ulterior a fost arestat pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului în vederea documentării faptei.