Un bărbat din comuna Baciu, județul Cluj a fost reținut miercuri de polițiștii din Lechința, din cauză a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa după ce și-a amenințat fost concubină, o femeie din comuna Urmeniș. Deși nu avea voie să părăsească teritoriul județului Cluj, bărbatul nu a ținut cont de interdicție și s-a dus la locuința femeii, pe care a amenințat-o și a lovit-o.

Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 4 septembrie, polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința au dispus reținerea unui bărbat de 40 de ani din Baciu, județul Cluj. Acesta este bănuit de comiterea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse.

„La aceeași dată, polițiștii l-au depistat la locuința unei femei din Urmeniș, pe bărbatul de 40 de ani din Baciu, județul Cluj. Verificările polițiștilor au indicat faptul că acesta a încălcat obligația de a nu părăsi limita teritorială a județului Cluj, încălcând totodată interdicția stabilită în ordinul de protecție emis împotriva sa, de a păstra o distanță stabilită față femeie. Totodată polițiștii au stabilit faptul că acesta, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi ar fi agresat-o fizic și ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, lovire sau alte violențe și încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

În urma activităţilor desfăşurate și a probatoriului administrat, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lechinţa au dispus măsura preventivă a reținerii bărbatului pentru o durată de 24 ore.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă a IPJ Bistrița Năsăud, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Lechința din cadrul Poliției Municipiului Bistrița în vederea documentării întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.