Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că lucrările pe Valea Oltului s-au terminat şi drumul va fi redat circulaţiei de la ora 20.00, miercuri, cu două zile mai devreme decât fusese anunţat.

Sorin Grindeanu a spus că a primit înştiinţare că lucrările s-au terminat pe Valea Oltului

„Aş vrea să anunţ ceva. (…) Am primit de dimineaţă, domnul Pistol a primit la Companie (la CNAIR – n.r.), înştiinţare din partea companiei turce că termenul de 9 august (…) se devansează. Lucrările s-au terminat şi din această seară, de la ora 20.00, va fi dată în circulaţie, cu 2 zile mai repede. Au terminat toate lucrările”, spune Grindeanu.

Valea Oltului ar fi trebuit să fie dată în circulaţie din 9 august, timp de aproape o lună, pe Valea Oltului s-a circulat cu restricţii, doar noaptea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.