Un tânăr de doar 19 ani din comuna Târlișua a fost condamnat de Tribunalul Bistrița-Năsăud la aproape 4 ani și jumătate de închisoare pentru comiterea unui șir lung de infracțiuni: tentativă de trafic de minori, inducerea în eroare a organelor judiciare, amenințare (3 acte materiale), acces ilegal la un sistem informatic (10 acte materiale), efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (10 acte materiale), evadare, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Luna trecută, Vasile Cucură a fost condamnat de instanța bistrițeană la 4 ani 5 luni şi 20 zile de închisoare cu executare, după ce și-a recunoscut faptele. Sentința nu este definitivă și a fost atacată de procurori la Curtea de Apel Cluj.
Până să ajungă pe mâna procurorilor și în fața instanței, tânărul a crezut se pare că poate face orice, fără să dea socoteală. Faptul că în toamna lui 2022 s-au întocmit de către procurorii din Beclean două dosare penale pe numele său, dar și a tatălui său, pentru lovire și amenințare de care au scăpat ca prin urechile acului după ce persoanele vătămate și-au retras plângerile, nu au constituit un semnal de alarmă pentru Vasile Cucură. Totuși, acesta a fost punctul de plecare până să ajungă pe mâna procurorilor DIICOT. Dar să vedem ce s-a întâmplat mai exact.
A depus o plângere penală, mințind polițiștii! Asta l-a dus direct în brațele DIICOT
Astfel, în august 2022, Vasile Cucură s-a dus la poliție și a depus o plângere penală împotriva unui consătean, persoană autorizată să dețină, să poarte și să folosească arme letale de vânătoare, că ar fi tras cu arma în timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe un drum public prin localitatea Cireași. Drept urmare, procurorii din Beclean au demarat cercetări IN REM cu privire la infracțiunea de uzul de armă fără drept.
O lună mai târziu, cel pârât de Cucură a depus și el o plângere penală împotriva tânărului, pentru amenințare, în care a arătat că în luna iulie, în timp ce se afla pe raza localităților Borleasa și Cireași, a fost amenințat cu acte de violență de către Vasile Cucură, amenințări care s-au repetat și în luna septembrie, inclusiv prin două mesaje audio transmise prin aplicația Messenger. În aceeași plângere, bărbatul a solicitat efectuarea de cercetări față de Vasile Cucură, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare, întrucât a sesizat în mod nereal organele de poliție cu privire la faptul că la data de 12.08.2022 ar fi tras după acesta cu arma de vânătoare.
Ei, de aici și până ca procurorii să afle că Vasile Cucură ar fi comis și alte infracțiuni mai grave – trafic de persoane, trafic de droguri de mare risc, efectuarea fără drept operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive – nu a fost decât un pas. Drept urmare, dosarul a fost declinat către DIICOT, care a demarat cercetări cu privire la comiterea acestor infracțiuni.
Spre finele lunii mai 2023, Cucură a fost reținut și dus în fața instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Bistrița-Năsăud a decis însă ca tânărul să fie arestat la domiciliu. Două săptămâni mai târziu, Cucură avea să ajungă în arest preventiv, după ce nu a respectat măsura preventivă impusă de instanță și a plecat la plimbare cu o amică, cu mașina, polițiștii depistându-l în localitatea Agrieș.
Acuzat de trafic de persoane
Prima care i-a căzut în plasă a fost o minoră, care era elevă la o școală din Beclean. Potrivit procurorilor, la începutul anului 2022, Cucură a contactat-o pe fată prin mesaje pe Facebook și i-a cerut să se întâlnească cu el. După mai multe refuzuri ale fetei, cei doi s-au întâlnit totuși, Cucură comportându-se într-o primă fază frumos cu minora.
“Inculpatul i-a lăsat impresia minorei că o iubește, că vrea să conviețuiască cu ea și i-a cerut să se mute la domiciliul său, întrucât și părinții săi și-ar dori așa ceva. La un moment dat, pentru a o determina pe minoră să accepte să se mute cu el, inculpatul Cucură Vasile i-a trimis o fotografie cu o casă mare spunând că este casa lui, însă minora a aflat că inculpatul locuiește într-o casă mică construită din bolțari.
Persoana vătămată (…) i-a cerut în mai multe rânduri inculpatului să vină la domiciliul său și să discute cu mama sa, însă de fiecare dată inculpatul s-a eschivat invocând diferite motive. Întrucât minora fusese diagnosticată cu (…), știa că părinții săi nu sunt de acord ca ea să se mute la altă locuință, astfel încât a refuzat propunerea inculpatului.
La întâlnirile următoare, în perioada februarie-aprilie 2022, inculpatul Cucură Vasile i-a spus minorei că vrea să o ducă în (…) unde lucrează și el, însă la solicitarea minorei de a veni să discute cu părinții săi a refuzat. În aceeași perioadă, inculpatul a întreținut cu minora în 3 rânduri raporturi sexuale consimțite în autoturismul inculpatului, în două rânduri și la pensiunea (…), într-o împrejurare.
La data de 19.04.2022, într-o împrejurare, aflându-se în orașul Beclean, inculpatul a luat telefonul minorei (…) pretins pentru a vorbi cu mama acesteia și s-a retras pentru ca minora să nu vadă ce face cu aparatul telefonic. În realitate, inculpatul Cucură Vasile i-a transmis mamei minorei să nu o mai sune că în acel moment pleacă din țară și că este pe drum. Mama minorei, persoana vătămată (…), după 4 minute de la primirea mesajului a răspuns cu mesajul: «sun la poliție» iar apoi cu «răspunde». În lipsa unui răspuns, persoana vătămată #### ##### a apelat la 112 și a sesizat dispariția fiicei sale.
După ce a terminat pretinsa discuție, și după ce inculpatul a realizat că minora va fi căutată a revenit la autoturism și i-a spus minorei că este căutată de poliție și de jandarmi, că va fi bătută și că o să i se smulgă părul din cap.
Inculpatul s-a deplasat cu autoturismul cu minora trecând prin (…), până în (…), iar în dreptul unui magazin de materiale de construcții, i-a spus minorei să coboare din autoturism și să sară în fața primului autoturism care va veni, după care el o va lua și o va duce la spital, restituindu-i telefonul.
Pe fondul afecțiunilor sale, minorei i s-au părut credibile susținerile inculpatului astfel încât era pregătită să sară în fața primului autoturism care s-ar fi apropiat, însă a apărut dinspre Uriu un echipaj de poliție care a luat-o pe minoră și a dus-o în primă fază la domiciliu iar apoi la secția din Reteag, împreună cu mama sa. La momentul identificării minorei, un polițist l-a întrebat pe inculpat dacă o cunoaște pe minoră însă inculpatul a negat.
Cu ocazia audierilor la poliție nici minora și nici mama acesteia nu au vrut să formuleze plângere împotriva inculpatului”, arată procurorii, care mai precizează că tânărul a continuat să o contacteze pe minoră și să o urmărească, amenințând-o totodată că va fi luată cu forța de un anumit bărbat și dusă în străinătate la ”produs”.
Fata a înregistrat una dintre convorbirile cu Cucură și i-a spus că îl va reclama la poliție, însă tânărul s-a lăudat că are relații.
Cum a fost refuzat constant de fată, Cucură a a luat legătura cu un amic de-al său, căruia i-a cerut să îl ajute să se împace cu fata, motivând că ar fi lăsat-o gravidă. Amicul său a refuzat însă să se implice. De teama de a nu fi răpită, fata nu a mai fost lăsată de mamă să meargă la școală timp de vreo două săptămâni.
În timpul relației cu minora, Cucură a convins-o pe fată să îi de cardul ei, dar și pe cel al mamei sale, de pe care ulterior a retras anumite sume de bani, fără ca ea să știe.
Cum nu a avut succes cu minora, Cucură și-a îndreptat atenția asupra altei tinere, pe care, în februarie 2023, a convins-o să practice prostituția, “profitând de starea acesteia de vulnerabilitate (în concret, lipsa mijloacelor de trai și a unei locuințe, plus doi copii)”. Ca și în primul caz, inițial Cucură s-a purtat frumos cu ea, promițând-i că vor avea o relație serioasă, că vor locui împreună, mai ales că va lucra în calitate de șofer de tir în străinătate (deși la data de 2.08.2022, îi fusese suspendat dreptul de a conduce autovehicule, iar plângerea sa împotriva procesului verbal de constatare a contravenției fusese respinsă) unde o va duce și pe ea.
Procurorii spun că, prin inducerea în eroare a tinerei, prin promisiuni că va avea o relație serioasă cu ea, invocând și faptul că îi datora sume de bani, în cursul lunii februarie 2023, Cucură a dus-o pe centura municipiului Bistrița și a determinat-o prin constrângere să practice prostituția, pentru a obține bani.
“În după amiaza zilei de 18 februarie 2023, în condițiile în care persoana vătămată avea reprezentarea că vor ieși la un local din Beclean, inculpatul Cucură Vasile s-a deplasat împreună cu persoana vătămată (…) pe raza municipiului Bistrița și i-a cerut acesteia să-și ofere serviciile sexuale într-o parcare de pe centura ocolitoare a orașului, motivând că nu are bani pentru carburant pentru întoarcere acasă. Inculpatul a supravegheat din autoturismul său activitatea persoanei vătămate, manifestând precauție pentru a nu fi descoperită activitatea sa infracțională”, arată anchetatorii, care precizează că de pe urma tinerei cucură a obținut peste 700 de lei în 4 zile.
A condus luni de zile fără permis
Revenind la dreptul de a conduce care îi fusese suspendat în august 2022, iar plângerea sa împotriva procesului verbal de constatare a contravenției fusese respinsă, așa cum am arătat mai sus, Cucură nu a predat și permisul și a continuat să conducă mașina. A fost depistat în mai 2023, când a depășit viteza legală prin localitate, iar după ce polițistul a efectuat verificări a constatat că Vasile Cucură are permisul suspendat, astfel că s-a ales și cu acuzația de conducere fără permis.