Ciprian Kecskés-Simionca a demisionat, luni, 25 martie, din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud.

Consiliul județean va aproba în ședința de joi încetarea mandatului de vicepreședinte al lui Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian, urmând să fie ales un alt vicepreședinte, din rândul actualilor consilieri județeni.

La data de 25.03.2024, domnul Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian și-a depus demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, fiind înregistrată la Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu nr.VIII/6992 din 25.03.2024.

„Având în vedere faptul că domnul Kecskés-Simionca Tiberiu-Ciprian și-a depus demisia din funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, înainte de expirarea duratei mandatului acestuia, este necesară constatarea, prin hotărâre a consiliului județean, a încetării mandatului de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud exercitat de către acesta.

Totodată, este necesar ca prin hotărârea consiliului județean să se constate vacantarea uneia dintre funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi supus spre aprobare consilierilor județeni.

Demisia lui Kecskés-Simionca vine după ce, luna trecută, Ionuț Simionca, președintele PMP Bistrița-Năsăud, a denunțat alianța pe care o avea cu PSD la nivelul județului.

Conform legii, Ciprian Kecskés-Simionca va rămâne consilier județean PMP până la expirarea mandatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.