După ce săptămâna trecută, zeci de angajaţi ai Spitalului Orăşenesc Năsăud au ieşit în stradă, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile şi tichetele de masă, astăzi, prefectul Cristian Florian a făcut o serie de precizări în vederea remedierii situaţiei.
Potrivit comunicatului remis, "în urma analizei întreprinse în prezenţa părţilor aflate în conflict, se cere imperios conducerii manageriale a spitalului să pună un accent sporit pe cheltuielile pe care le impune infăptuirea actului medical. În acest sens, i se cere directorului acestei instituţii să întreprindă, în cel mai scurt timp, o restructurare a întregului flux al asistenţei medicale, aşa încât raportul dintre cheltuielile materiale necesare înfăptuirii actului medical şi cheltuielile salariale să fie mai echilibrate şi să aibă în vedere, în primul rând, buna înfăptuire a asistenţei medicale adresată populaţiei". Acelaşi comunicat mai spune că este nevoie de un management mai eficient, o mai bună şi raţională cheltuire a resurselor, un interes evident pentru beneficiarul actului medical. Totodată, prefectul Cristian Florian cere managerului unităţii să prezinte până mâine, 17 iunie, un plan de restructurare care să evidenţieze micşorarea cheltuielilor de personal şi sporirea eficienţei şi a profesionalismului actului medical. Următoarea întâlnire cu factorii angajaţi în restructurarea dorită va avea loc mâine, de la ora 10.00, la sediul Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Iulia STUPINEAN