Aproximativ 30 de turiști, blocați în zona Bâlea Lac, vor fi coborâți, luni, 27 februarie, în siguranță, spun salvatorii montani. Oamenii au urcat la Bâlea încă de sâmbătă, 25 februarie, iar duminică au vrut să coboare, însă din cauza vântului puternic s-au declanșat sistemele de protecție ale telecabinei, iar instalația de transport pe cablu s-a oprit, transmite Rador.

Toți turiștii au fost grupați și și-au petrecut noaptea într-o singură cabană, astfel încât întregul grup să fie sub control permanent, iar astăzi vor fi coborâți în siguranță de pe munte, spune șeful Salvamont România, Sabin Cornoiu:

„Astăzi, când vor fi condiții propice pentru a porni cabina, vor fi coborâți toți în siguranță. A fost luată în calcul și varianta de a fi coborâți pe jos în cursul zilei de ieri, dar s-a considerat că este mult prea periculos să facem acest lucru pentru că era zăpadă destul de mare, era nevoie de echipament special pentru fiecare dintre cei din grup, le trebuiau condiție fizică peste medie și atunci n-am vrut să riscăm și urmează ca în cursul zilei de astăzi să coborâm tot grupul. Repet, când va fi prima perioadă fără vânt puternic și se pare că ziua de astăzi va fi în regulă pentru acest lucru.”

Citește și: Pe drumurile din Bistrița-Năsăud se circulă în condiții de iarnă! Unde pot fi sesizate problemele în trafic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.