Un alt militar român şi-a pierdut viaţa, în urmă cu câteva ore, în Afganistan, la 20 de kilometri de oraşul Kalat, într-o misiune de patrulare, iar alţi patru militari au fost răniţi.

 

Căpitanul Iuliu Vasile-Unguraş conducea o misiune de patrulare, exclusiv românească, din cadrul Batalionului 21 Manevră, formată din patru autovehicule Humwee, pe Autostrada A1, între Kandahar şi Kabul. Unul dintre autovehicule a trecut peste un dispozitiv exploziv improvizat şi în urma exploziei ofiţerul român şi-a pierdut viaţa, iar alţi patru militari români au fost răniţi. Trei din cei patru militari au fost răniţi grav, iar al patrulea a suferit leziuni uşoare.

Căpitanul Iuliu Vasile Unguraş avea 32 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. El se afla în prima misiune în Afganistan.

Numărul militarilor ucişi pe frontul din Afganistan ajunge astfel la 11.

 

Liana Mureşan

4 COMENTARII

  1. Tot RESPECTUL pentru VASEA, de ziua mea ai fost un adevarat frate, alte cuvinte nu mai am decat DUMNEZEU SA TE TINA LANGA EL. Nu va voi uita pe TINE si BOGDAN HANCU. Insanatosire grabnica lui MADA LUNGU

  2. Dumnezeu sa te aiba in grija TALPA…sa ai grija de Bogdan..acolo unde probabil ve-ti forma din nou o echipa….
    Cu mult regret si mult respect un bun prieten
    Popa Nicusor(ROMA)..

  3. Dumenezeu sa te ierte ,iar noi cei care ti-am fost subalterni si prieteni,RESPECT DEOSEBIT si NU TE VOM UITA NICIODATA ,iar pentru familie multa putere si sa fie mandri de TINE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.